România suferă, ca multe alte state ale lumii, de pe urma crizei economice. Din păcate, asta nu e tot. Încep să iasă la iveală probleme tot mai grave, care nu ţin de influenţa străină sau de indivizi izolaţi, ci de sisteme întregi, de la cel judiciar la cel sanitar şi administrativ.
Furtul de arme de la depozitul din Ciorogârla este un exemplu perfect. Este imposibil să nu te întrebi cum o clădire atât de importantă este "păzită" doar de un sigiliu? Mai mult, vinovaţii ar fi din interior, adică angajaţi ai Armatei, iar destinaţia armelor ar fi zonele de conflict.
Incidentul este cu atât mai grav cu cât precedentul exista deja. În august 2002, şapte grenade şi 170 de cartuşe erau sustrase dintr-un depozit al unui batalion bucureştean. E ca şi cum, după o lovitură puternică la ficat, un pugilist ar lăsa descoperit acelaşi loc.
Sănătate şi învăţământul, în cârje
Suferim însă şi la propriu. Înainte ca Guvernul să decidă majorarea contribuţiei la asigurările sociale la 10,5% din salariu, spitalele româneşti îşi "tratează" bolnavii cu indiferenţă sau cu neglijenţă.
"Domnul Lăzărescu" a devenit brusc personaj colectiv. La Slatina, un bărbat a murit pe holurile spitalului, în timp ce căuta haotic un doctor care să îl trateze. La scurt timp, un copil era victima unei imprudenţe medicale, murind după o banală operaţie la polipi. Săptămâna neagră era completată de un medic care a trimis un pacient bolnav de SIDA să se plimbe prin oraş cu eprubetele cu sânge contaminat cu HIV, spre un laborator autorizat.
Nici situaţia din sistemul de învăţământ nu este mai bună. Între protestele profesorilor şi promisiunile nerealiste ale politicienilor, ies la iveală tot mai multe cazuri, demne de scenariul unui film prost- profesori care fac striptease în faţa elevilor, tineri care se iau la bătaie în şcoli, dascăl