Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Gheorghe reprezintă România la Eurovision

Publicat in GAZETA de SUD, luni 2 februarie 2009 ·

Elena Gheorghe a câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision. Piesa ei, intitulată „The Balkan Girls“, urmează să reprezinte România la finala internaţională Eurovision Song Contest, care va fi organizată la Moscova, în luna mai.

Melodia „The Balkan Girls“, pe versuri compuse de Laurenţiu Duţă şi Alexandru Pelin, cu muzica semnată Laurenţiu Duţă, Ovidiu Bistriceanu şi Daris Mangal, a obţinut un total de 22 de puncte din partea juriului şi a publicului. „Este cel mai frumos moment al vieţii mele şi vreau să îi dedic succesul tatălui meu, căci este ziua lui“, a declarat Elena Gheorghe imediat după anunţarea rezultatelor. Pe poziţia a doua în clasamentul final s-a situat câştigătorul primei ediţii a emisiunii „Megastar“, Cătălin Josan, care a interpretat piesa „Stop“. Medalia de bronz i-a revenit trupei Blaxy Girls, pentru melodia „Dear Mama“.

Fosta solistă a trupei Mandinga a obţinut un total de 12 puncte din partea juriului, ea clasându-se astfel pe primul loc în preferinţele membrilor acestuia. Din punctul de vedere al juriului, pe locul al doilea s-a clasat Cătălin Josan, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de trupa Zero, cu piesa „Sunny Days“.

În schimb, în preferinţele publicului, pe primul loc s-au situat fetele de la Blaxy Girls, cu 4.861 de voturi telefonice (echivalentul a 12 puncte). Pe locul doi s-a situat Elena Gheorghe, cu 3.503 voturi telefonice (echivalentul a zece puncte), iar locul trei pe podium a fost ocupat de Cătălin Josan, care a acumulat un total de 2.360 de voturi telefonice (echivalentul a opt puncte).

Juriu şi participanţi

Prezentatorii finalei naţionale a Eurovision au fost DJ-ii de la Radio 21, Escu, Orlando şi Răzvan Popescu, în vestiarul verde fiind prezenţi Alina Sorescu şi Andi Villara.

În competiţia muzicală Eurovision de anul acesta, votul juriului de specialitate a contat 5

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO. Averse torențiale și grindină în Muntenia și Dobrogea. Meteorologii au emis cod galben

Mediafax acum 29 minute
Potrivit ANM, aceasta „se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…60 km/h) și pe alocuri grindină”. „Cantitățile de apă vor fi în intervale scurte de timp de 15…25 l/mp și mai ales

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 2 ore
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

Opt răniţi după un atac rusesc cu drone şi rachete asupra Kievului

Ziarul Financiar acum o ora
Opt persoane au fost rănite după ce Rusia a atacat sâmbătă dimineaţă capitala Ucrainei, Kiev, cu drone şi rachete, declanşând incendii, declară primarul oraşului, citat de Reuters. Martorii au văzut valuri succesive de drone zburând deasupra Kievulu

UE face apel la „respect” după ce Trump amenință cu tarife de 50%: „Suntem pregătiți să ne apărăm”

HotNews acum o ora
Șeful comerțului din Uniunea Europeană a declarat că blocul celor 27 de membri se angajează să obțină un acord comercial cu SUA bazat pe „respect”, nu pe „amenințări”, potrivit BBC. „UE este pe deplin angajată, hotărâtă să asigure un acord care să f

Autoritățile din Vietnam au dispus blocarea aplicației Telegram

Mediafax acum 18 minute
Potrivit unui comunicat emis de Ministerului Științei și Tehnologiei, instituția a trimis notificări furnizorilor de internet pentru a implementa măsuri de blocare a activităților Telegram în Vietnam. Ordinul, datat 21 mai, solicită aplicarea acesto

Adidas avertizează asupra unei breșe de securitate. Ce date au fost compromise

Libertatea acum o ora
Gigantul german de echipamente sportive Adidas se confruntă cu o breșă de securitate, potrivit unui anunț făcut vineri. Datele unor clienți au fost accesate ilegal prin intermediul unui furnizor extern de servicii.

Ţările UE se opun propunerii Spaniei de a face catalana limbă oficială

Ziarul Financiar acum o ora
Ţările membre ale Uniunii Europene s-au opus propunerii Spaniei de a transforma catalana în limbă oficială. Respingerea ar putea declanşa o criză politică la Madrid, relatează Politico. În schimbul sprijinului esenţial necesar pentru formarea unui n

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum 3 ore
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

Prognoza meteo, 24 mai: Vreme instabilă, cu ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au anunțat pentru sâmbătă, 24 mai 2025, fenomene de instabilitate atmosferică care vor fi însoțite inclusiv de intensificări ale vântului, averse și descărcări electrice.

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum 4 ore
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

13°/23°
dum.

9°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/14°
dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/22°