În doar două săptămâni, ultimele două, în România s-au petrecut, în regim de transmisii live, câteva bătăi de stradă între interlopi, două decese pe motiv de culpe medicale în spitale, jefuirea unui depozit de armament, două asasinate în plină stradă şi o captură-record de 1200 kg de cocaină.

Televiziunile de ştiri mănâncă o pâine albă ţinând-o tot într-o ediţie specială, drumurile naţionale sunt împânzite de maşinile Poliţiei, iar cele două partide de guvernământ socializează-n grup la aer tare de munte, şpriţ şi lăutari. Asta pentru că simt nevoia de relaxare şi voie-bună după săptămânile de împărţire nocturnă a ciolanului bugetar, aşa…de recesiune, cum e el.

România e-n criză, asta nu-i nici o noutate. Adevărata ştire e că nu traversăm doar o criză economică, ci una generalizată, de sistem. Şi ne-am făcut până acum că n-o vedem, am închis complice ochii, refuzând să acceptăm că ne scăldăm porceşte-n mocirlă. Statul în sine riscă să dispară ca entitate dacă lucrurile anormale pe care le tolerăm îşi vor continua evoluţia nefiresc de exponenţială. Pentru că România pare, privită la rece, o împărţeală pe cnezate şi voievodate autonome (şi nu neapărat criteriul geografic primează, ci mai ales cel infracţional), dar ţinute oarecum unite între ele într-o strânsură de formă. Acest stat nu mai are absolut nici o autoritate. Cei cocoţaţi periodic în jilţuirile pufoase ale puterii, fără nici o excepţie de coloratură politică, nu fac absolut nici un efort pentru impunerea şi respectarea regulilor.

Interlopii nu-şi reglează conturile-n stradă de alaltăieri sau de la ultima schimbare de guvern încoace. Doar că acum – voit sau nu, cu substrat politic ascuns ori ba – şi-au radicalizat modul de acţiune, şi-au transparentizat nemerniciile şi au mărit cadenţa infracţională. Fiindcă aceştia ştiu, au fost obişnuiţi, de inegalabila experienţ