Poate zice oricine ce vrea: parte din criza economica de la noi pare regizata. Nu zic ca nu sunt si efecte de tip domino, mai cu seama ca traditia cotidiana ne invata ca, daca nu tipam, nu primim nimic, asa ca de ce nu
ne-am jelui?!… Dar s-ar putea sa fie cam asa: caderile bancare si bursiere americane au picat la tanc. Vechiul guvern se arata destul de larg in cheltuieli, situatia nu parea sa ii dea sperante de un nou mandat, pomenile electorale erau obligatorii – asa incat criza a picat destul de bine sau, mai exact, la marele fix. Ea debuta intr-un moment cand, purtat pe valurile populismului desantat, parlamentul tocmai votase legea prin care profesorii urmau sa primeasca 50% mariri salariale. Unde e lege, ce sa mai zici? O aplici si gata. Daca ai de unde. Calea era obligatorie, iar guvernul Tariceanu se codea degeaba.
Dupa ce, nu cu foarte mult inainte, asigurase, cu creta in mana si tabla neagra inainte, ca nu e nici o problema marirea pensiilor, ca dovada ca impozitarea cu 16% aduce banetul visat si disciplina fiscala dorita, nu mai ramanea cale de-ntors. Dar numai Varul Jean si Calin, saracii, stiau cum sta treaba cu adevarat. Probabil. Sau poate nici chiar ei… Sa dam banet asadar populatiei, ca la Caritasul clujean de odinioara. Numai ca… de unde? Una e sa astupi gura propriilor catei din partid, alta e sa dai tarii intregi pe durata scurta si nerepetabila lunar sarmalute de miting si tuicomicina cu dant, si cu totul altceva sa te obligi sa deserti sacul in gura enorma a flamandului din 30 in 30 de zile.
Criza a picat ca din cer para malaiata. O ocazie unica. Daca e criza, vezi bine, intelegerile cu prostimea se duc pe copca. Devine mai greu masurabila si gaura din banul public operata cu prilej de fluturasi, pancarte, sloganuri si publicitate de alegeri. Asa incat. Nu e de mirare cordonul ombilical intins la maximum care f
