Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ouăle de baterie, puse la zid

Publicat in Adevarul, marți 3 februarie 2009 ·

Comercializarea ouălor provenite de la găinile crescute în baterii va fi interzisă la nivelul Uniunii Europene, începând cu 2012. În supermarketurile din România, aproape toate ouăle puse la vânzare sunt obţinute de la păsări închise în cuşti subdimensionate. Păsări care nu pot niciodată să zboare sau măcar să bată din aripi şi care sunt obligate să-şi petreacă întreaga viaţă pe o suprafaţă mai mică decât o coală de hârtie într-o hală supraîncălzită.

Astfel rezumă organizaţia pentru protecţia animalelor One Voice viaţa găinilor îngrămădite abuziv într-o cuşcă, având parte de un tratament total împotriva naturii. Sistemul neagă existenţa animalului ca fiinţă, sacrificând sute de milioane de indivizi în favoarea rentabilităţii economice.

Păsările îşi fărâmă membrele din cauza grilajului prea subţire pe care sunt obligate să stea, iar pentru a evita canibalismul provocat de stres producătorii de ouă le taie partea superioară a ciocului cu o lamă încălzită.

Primele rezultate

După ce ani la rând grupurile de apărare a animalelor au militat împotriva unor astfel de practici, iată că primele rezultate încep să apară. Marile lanţuri de magazine din Europa pun interdicţie comercializării ouălor provenite de la găinile crescute în baterii. Uniunea Europeană hotărâse, încă de acum zece ani, ca din 2012, astfel de ouă să dispară de pe piaţă.

În Belgia, supermarke­turi precum Carrefour, Cora sau Intermarché au renunţat încă din 2006 la ouăle de baterie, iar zilele trecute unul dintre cele mai mari supermarketuri din Marea Britanie, Sainsbury’s, a anunţat că, începând cu data de 5 februarie, ouăle de baterie vor fi înlocuite cu cele obţinute de la găini crescute la sol.

90% – ouă de baterie

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, producţia de ouă de găină în România,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 39 minute
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 9 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 23 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 8 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°