Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii încep să strângă cureaua: importurile au scăzut cu 30%

Publicat in Gandul, marți 3 februarie 2009 ·

De voie, de nevoie, românii au început să mai strângă cureaua, dovadă că importurile au scăzut în luna inauarie cu 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste condiţii, deficitul comercial al României s-a redus în ianuarie cu 40% comparativ cu luna similară din 2008, după cum a declarat ieri secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu.

„România a început să strângă cureaua şi avem şanse să ne retuşăm poziţia imaginii externe“, a spus Ionescu. El a menţionat că exporturile au înregistrat în ianuarie un declin mai accentuat decât importurile, de circa 32%. În ianuarie 2008, deficitul comercial al României a fost, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), de 1,41 miliarde de euro. Conform celor mai recente date ale INS, aferente perioadei ianuarie-noiembrie 2008, indicatorul s-a plasat la 20,958 miliarde euro, în urcare cu 7,1% comparativ cu intervalul similar din 2007, dinamica exporturilor continuând să o devanseze pe cea a importurilor de bunuri.

Tot Ionescu a făcut public şi nivelul încasărilor la bugetul de stat pe luna ianuarie, care au totalizat 12 miliarde lei, reprezentând o şesime din suma totală bugetată pentru anul în curs, de 72 miliarde de lei. „Din cele 72 mld. lei prinşi în venituri în bugetul 2009, în ianuarie am avut încasări de 12 miliarde lei, ceea ce reprezintă o şesime, evoluţie pe care o consider extrem de pozitivă“, a afirmat Ionescu. El a menţionat că Guvernul are încă „mari rezerve în materie de cheltuieli“ şi că „se risipesc foarte mulţi bani“. Veniturile bugetului de stat sunt estimate pentru acest an la 75,6 mld. lei, iar cheltuielile la 94,5 mld. lei (A.B.)

De voie, de nevoie, românii au început să mai strângă cureaua, dovadă că importurile au scăzut în luna inauarie cu 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 26 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Joe Biden denunţă drept „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu şi Gallant: „Vom fi mereu alături de Israel”

Ziare.com acum 26 minute
Preşedintele american Joe Biden consideră „scandaloase” mandatele de arestare emise de către Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului şi ministrului israelian al Apărării, anunţă Casa Albă, relatează AFP. Biden e de părere că CPI nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°