Pentru câteva zeci de oameni din Petrila, Hunedoara, fiecare zi e o poveste. Povestea drobului de sare care le scufundă zi de zi, câte puţin, casele, grajdurile şi grădinile. Singura lor speranţă – un proiect de ecologizare a Minei Lonea-Deforu, mină care le ameninţă casele cu inundarea şi cu alunecările de teren – a fost îngropată de ani buni de Conversmin. "Dacă se rupe malul lacului de sus, se inundă jumătate din Petrila", îşi joacă ultimele argumente primarul oraşului.
La marginea Petrilei, acolo unde străzile deja şi-au cojit asfaltul şi aerul de munte devine mai puternic, o mână de case se luptă de la an la an cu un duşman tăcut. În fiecare zi, oamenii măsoară cu cât li s-au mai înclinat uşile şi ferestrele, cât s-au lărgit crăpăturile din ziduri şi cu cât a mai crescut apa în lacul de la poarta lor. Fosta mină Lonea-Deforu, lăsată de izbelişte chiar înainte de Revoluţie, se răzbună pe cei pe care i-a hrănit ani la rând.
EXPROPRIAŢI CU FORŢA
Iarna are două avantaje pentru locuitorii de la marginea Petrilei, aflaţi în buza fostei exploatări. Lacul îngheaţă şi peştele se lasă mai uşor prins la copcă. Un sătean din centru vine de câteva zile să se recreeze pe lacul răsărit în ultimii ani chiar în capul oraşului. Are scăunelul de pescar chiar lângă un stâlp de electricitate cuprins de baltă şi îi ţin de urât un câine şi o pisică din vecini. Nu-l interesează că bucuria lui e necazul celorlalţi. Nici tăbliţa cu "Accesul pe gheaţă interzis" nu e un îndemn de luat în seamă de un pescar pasionat.
Pe locul exploatării Deforu, localnicii povestesc că ar fi fost prima exploatare minieră din întreaga Vale a Jiului, Mina Deac, şi partea de suprafaţă a "lentilei" de cărbune, care e exploatat la mari adâncimi în alte mine din zonă. Începând cu anii ’80, pe locul vechii mine a apărut exploatarea Deforu, iar în 1982, Ceauşescu
