Daca abordam istoria Romaniei intr-o maniera sentimentala, de tipul “insulei de latinitate din oceanul slav”, ori intr-o maniera depresiva, de tipul “am stat pavaza Crestinatatii in calea navalililor pagane si aparandu-i pe altii, noi nu ne-am putut dezvolta”, devine normal faptul ca ar trebui sa ne intrebam: “De ce romanilor le e frica de rusi?”. Fata de abordarile tampe, intrebarea chiar are sens .
Pentru ca altfel nu imi pot exlica fascinatia romanilor fata de subiectele de presa care privesc relatiile romano-ruse. Fie ca e vorba de masoni, mafioti, racketi, comunisti, kaghebisti, gaze, manuale, istorie, Putin, Medvedeev, spioni, uraniu, software, petrol, etc…, rusii incing imaginatia romanilor mai rau ca maghiarii, sasii sau lipovenii.
Imi place sa cred ca “De ce romanilor le e frica de rusi?” este o intrebare mai datatoare de sperante pentru sanatatea psihica a concetatenilor nostri decat “De ce sunt romanii fascinati de rusi?”, asa ca pun “fascinatia” pe seama fricii.
Sunt de acord ca experientele romanilor cu poporul rus nu au fost din cele mai vesele, ba chiar traumatizante pe alocuri. Sunt de acord ca influenta unor oameni de faceri rusi in Romania este in masura de a alimenta amintirile dureroase. Sunt de acord ca satelitii politici ai Rusiei, sau orice lucru care este susceptibil de a fi manevrat din birourile Kremlinului, constituie, pe baza celor de mai sus, un motiv de ingrijorare. Dar nu unul de paranoia. O frica aproape cronicizata, o temere perpetua nu sunt totusi justificate. Au existat in istorie, tari care au avut conflicte mult mai grave decat Romania si Rusia, dar au reusit reconcilieri remarcabile, considerentele economice si politice invingandu-le pe cele sentimentale si depresive.
Mai exista un considerent pt care aceasta “frica” nu este in avantajul romanilor: in orice negociere, daca partenerul isi da seama ca ti
