Poliţiile comunitare din toate localităţile care formează Zona Metropolitană Braşov, adică Braşov, Codlea, Râşnov, Ghimbav, Predeal, Bod, Cristian, Hălchiu, Hărman, Sânpetru şi Tărlungeni, sunt de acum echipate cu tot ce le trebuie pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Acest lucru s-a realizat prin accesarea unor fonduri europene în cadrul Programului PHARE, de aproape 400.000 de euro, proiect care acum a fost finalizat. Viceprimarul Adrian Gabor (foto) spune că au fost achiziţionate 12 maşini Logan pentru toate oraşele şi municipiile din Zona Metropolitană, iar comunele împart câte o maşină. Pe lângă acestea a fost cumpărat şi un ATV pentru comuna Tărlungeni. „Proiectul a prevăzut organizarea punctelor de intervenţie în localităţile partenere şi interconectarea lor prin reţea Intranet, pentru asigurarea serviciilor de intervenţii în mod operativ şi integrat la nivelul zonei metropolitane. Pentru desfăşurarea acestei activităţi au fost achiziţionate maşini de intervenţie şi echipamente de protecţie civilă, este instalată în aceste zile reţeaua Intranet şi a punctelor de comunicaţii ISU în localităţile partenere, iar personalul de deservire a punctelor de intervenţie şi a voluntarilor din comunităţi va fi instruit şi va fi realizat şi distribuit Ghidul practic pentru personalul de specialitate şi cetăţeni”, susţine Adrian Gabor. Comunicarea integrată între localităţi se realizează prin reţea Intranet şi operarea unui program software specializat pentru acest fel de activitate. Acest serviciu, al Poliţiei Comunitare din Zona Metropolitană, va putea fi apelat de către cetăţeni la numărul scurt 0268.958. Poliţiile comunitare din toate localităţile care formează Zona Metropolitană Braşov, adică Braşov, Codlea, Râşnov, Ghimbav, Predeal, Bod, Cristian, Hălchiu, Hărman, Sânpetru şi Tărlungeni, sunt de acum echipate cu tot ce le trebuie pentru a-şi putea desfăşura activita