Persoanele care ţin post câteva zile pe săptămână, cum ar fi miercurea şi vinerea, îşi pot îmbunătăţi considerabil starea de sănătate, au descoperit oamenii de ştiinţă americani de Persoanele care ţin post câteva zile pe săptămână, cum ar fi miercurea şi vinerea, îşi pot îmbunătăţi considerabil starea de sănătate, au descoperit oamenii de ştiinţă americani de la UC Berkeley, citaţi de publicaţia „LA Times”. În sprijinul ideii lor, există cercetări realizate recent în America.
Astfel, un studiu apărut săptămâna trecută la Institutul Salk a scos la iveală faptul că, prin reducerea cu 30 la sută a consumului de calorii în anumite zile ale săptămânii, există posibilitatea ca persoanele adulte să-şi îmbunătăţească memoria.
S-a mai constatat şi că persoanele supraponderale cu o formă uşoară de astm pot scăpa de simptome dacă ţin posturi scurte. Totodată, specialiştii au mai observat că persoanele care se înfometează pe perioade scurte prezintă un risc cu 40 la sută mai mic de a dezvolta o boală de inimă.
„Postul negru sau reducerea numărului de calorii într-o zi determină corpul să devină mult mai sensibil la acţiunea insulinei, care are rolul de a menţine nivelul zahărului din sânge în limite normale”, spune Marc Hellerstein, coordonatorul studiului.