În farmacii, preţurile la produsele de import, dar şi la cele româneşti s-au mărit, în medie, cu 10 la sută, începând de ieri. Sursa: Codrin Prisecaru
Pacienţii cumpără din farmacii, de ieri, medicamente mai scumpe. Majoritatea produselor s-au scumpit, în medie, cu 10 la sută. Medicamentele antiinflamatorii, cele pentru boli cardiovasculare ori pentru tratarea colesterolului mărit şi cele contra hipertensiunii sunt printre primele la care s-a recalculat preţul, deoarece sunt şi cele mai vândute.
Tertensiful, mai scump cu 2 lei, Preductalul - cu 4 lei
Astfel, dacă pentru Tertensif (medicament contra tensiunii crescute) pacienţii plă teau cu o săptămână în urmă 20,06 lei, acum plătesc cu 2 lei mai mult.
Preductalul (antitensiune) a ajuns de la 38,80 lei la 42,64 lei, iar Simgalul (pentru boli cardiovasculare) de la 21,38 lei la 24,22 lei.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Distribuitorilor Internaţionali de Medicamente, Viorel Vasile, va mai dura câteva zile până când vor fi descâlcite noile preţuri la toată gama de medicamente. „Este vorba despre mii de produse, iar procedurile tehnice sunt greoaie“, a precizat acesta.
5.000 de medicamente cu preţuri noi
Recalcularea preţului vizează aproximativ 5.000 de produse, inclusiv pe cele compensate în proporţie de 50 şi 90 la sută.
La produsele incluse în programele naţionale de sănătate, majorările vor fi suportate de stat. „Cei mai mulţi pacienţi se aşteptau la aceste creşteri, dar nu se revoltă pentru că scumpirile nu sunt semnificative. Trebuie sa scoată din buzunar câţiva lei în plus“, afirmă farmacistul Constantin Ciulu, de la Farmacia „Ioana“, din judeţul Ilfov.
Specialistul spune că sunt şi produse care s-au mai ieftinit, dar foarte puţine şi din gama OTC-urilor (medicamente prescrise fără reţetă). În această categorie in