Am inteles ieri ca un anume Costel Constantin, fost patron al unui bar de striptease frecventat de celebritati din mediile interlope si/sau politice – desi nu mai suntem siguri ca distinctia este in continuare operanta –, a fost pus in libertate pentru ca suferea de claustrofobie. Acum, claustrofobie inseamna spaima de izolare sau de spatii inchise.
Fara a fi niste genii lingvistice, putem afirma fara teama de a ne insela prea tare ca izolarea si spatiul inchis fac parte din insasi definitia conceptului de sistem penitenciar. Ar fi greu sa ne imaginam o inchisoare din care claustrarea si izolarea, doua consecinte neplacute ale ispasirii unei pedepse, ar putea fi, pur si simplu, eliminate. Desi, dupa ce am aflat ca 22 de infractori condamnati, dintre care trei pentru omor, nu s-au mai intors din permisie, Penitenciarul "de maxima siguranta" Craiova s-ar putea califica cu ceva succes pentru o astfel de inovatie umanitara…
In orice caz, diagnosticul de "claustrofobie" aplicat numitului Constantin ne spune, in esenta, ca omul nu suporta sa stea in inchisoare. Evident, in acest caz grav de intoleranta, medicii au identificat cu profesionalism suferinta omului, iar judecatorul, drept si impartial, a inteles sa il lase in libertate. Trebuie sa semnalam aceasta contributie inestimabila a Justitiei romanesti la ideea fundamentala de dreptate pe care se sprijina intreaga arhitectura sociala: "criminalul eliberat pentru ca nu suporta puscaria".
Am mai aflat ca alti interlopi au cerut sa fie eliberati – unii chiar au fost! – pentru ca aveau rate la banca, pentru ca sufereau de deviatie de sept sau, cum am vazut in cazul lui Gorbunov insusi, pentru "nevralgie intercostala, lumbago cronic si furuncul". Un caz deosebit de ingrijorator este cel al unui anume Udila, care a fost eliberat sub motiv ca in arest i s-au atrofiat testiculele din lipsa de activitat
