Demisia lui Liviu Dragnea mă face să mă gândesc şi mai serios la o mică teorie a conspiraţiei. Să zicem că eşti ministru al Internelor de câteva zile, ai parte de un atac armat, la pachet cu un Gordunov supect de repede scos din pălărie, plus un furt de arme de la Ciorogârla, prilej cu care poliţia acţioneză cu vigilenţă, organizând nişte filtre sublime, dar suficient de televizate încât să le poată evita până şi Ray Charles. Cele două evenimente te blagoslovesc cu un început de mandat care, dacă ai fi fost producător tv la o televiziune de ştiri, te-ar fi cocoţat pe culmile neatinse ale ratingului.

Dar nu, tu eşti ministru, iar faptul că ai parte de o audienţă parcă made in China, în condiţiile în care nu eşti nici zâna surprizelor, nici Magda Ciumac şi nici extragerea Loto 6 din 49, te face să reconsideri aşa-zisa servire a patriei, să facă cine o vrea pe chelnerul naţional. Totuşi, resemnarea e o pastilă amară şi noduroasă. O ultimă încercare.

Chemi un om de încredere, al tău sau al prietenilor tăi “bazaţi”, unul care să ştie care-i faza şi cum stă treaba cu ieşirea din clenci. “Trebuie să scoatem repede ceva de bine. Zi ce ai.”. “Poi, şefu’, avem una tare. Am învăţat să punem un bec fără să fie nevoie de doi oameni”. Nţţţ. “Slab, altceva? Elodia! Pe Elodia aţi găsit-o?” “Şefu’, că eu, cum să vă spun, nu ştiam că e prioritatea dumneavoastră…iar Cioacă ăla nu spune neam ce a făcut cu ea.” Te încrunţi, chiar dacă sufletul ţi se îneacă într-un Atlantic al îndoielilor, pentru caşcheta din faţa ta încă eşti şef. “Până diseară să scoţi ceva tare. Asta a fost tot. Liber”.

Ştii ce va face acum tablagiul, va căuta bomba de presă pozitivă. Până în fundul unui contaniner încărcat cu lemn de cedru o va cauta. Şi o va găsi: 1200 de kg de cocaină pură, numai bună să sclipească în faţa camerelor de luat vederi. Ce contează că, deşi o prezinţi drept una dintre