Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluziile preşedintelui după vizita în Ungaria

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 februarie 2009 ·

Şeful statului a făcut o declaraţie de presă, pe aeroportul Henri Coandă, după vizita oficială în Ungaria, în care a prezentat concluziile generate de discuţiile cu omologul său. Vizita a fost foarte importantă pentru că a abordat la toate nivelurile problematica bilaterală, dar şi probleme comune de interese european. Unul dintre subiectele intens discutate a fost legat de problematica minorităţilor şi nu au existat divergenţe între România şi Ungaria. Concluzia a fost că fiecare ţară şi-a rezolvat problema minorităţilor aşa cum a considerat că este potrivit faţă de realităţile din România, respectiv Ungaria. Certitudine, standardele aplicate sunt cele corecte aplicate de UE. România nu recunoaşte drepturi colective pentru minorităţi şi nu acceptă ideea de autonomie teritorială. În mod egal, toţi cetăţenii români au nevoie de mai multă autonomie la nivel local, fie că ne referim la majoritatea română sau la minorităţi.

Băncile mamă trebuie să sprijine filialele

Am discutat şi despre criza economică şi cum ne afectează. Abordarea noastră este puţin diferită, pentru că noi susţinem o mare responsabilitate a băncilor care sunt acţionar majoritar la băncile româneşti. Băncile străine trebuie să sprijine şi să finanţeze în continuare filialele din România. Politica făcută de Uniune trebuie să fie de alocare de fonduri către statele care nu sunt în zona euro.

Alte subiecte abordate

Un alt subiect important s-a referit la proiectele energetice, România susţinând că NABUCO este o prioritate care trebuie să devină o realitate pentru a forma o piaţă concurenţială. Am vorbit şi despre Republica Moldova şi am explicat de ce credem că trebuie ca ea să facă parte din grupul ce, în perspectivă, va putea adera la Comunitatea Europeană Am avut întâlniri cu comunitatea românească din Ungaria. Mesajul a fost de loialitate,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 59 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 55 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 43 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 43 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°