Agenţia de turism Eximtur Cluj-Napoca se aşteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de 44,5 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de valoarea raportată de-a lungul anului precedent. În Agenţia de turism Eximtur Cluj-Napoca se aşteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de 44,5 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de valoarea raportată de-a lungul anului precedent. În 2008, firma a avut vânzări de 40,5 milioane de euro, mai mari cu aproximativ 15% decât afacerile derulate în 2007.
„Din totalul afacerilor, aproximativ 25% a provenit din turismul intern şi tot atât din cel extern, în timp ce vânzarea de bilete de avion a avut o contribuţie de 45%. Restul de 5% au reprezentat alte servicii”, a declarat, într-un comunicat, Lucia Morariu, directorul general al firmei. Morariu a subliniat că previziunile pentru anul în curs au la bază creşterea vânzărilor on-line, prin intermediul noului site, care va fi lansat în prima jumătate a lunii în curs.
La nivel naţional, reţeaua de agenţii de turism Eximtur are 12 unităţi proprii în Arad, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Suceava şi Timişoara, precum şi două sedii administrative, în Cluj-Napoca şi Timişoara.
Eximtur este specializată pe turismul intern, atât pentru vacanţe cât şi pentru afaceri. Recent, agenţia a lansat pachetele de servicii turistice în sistemul early booking, la acest program participând 22 dintre partenerii Eximtur de pe litoral. Reducerile aplicate sunt între 5% si 20% pentru pachetele de vacanţă şi de 50% pentru comisionul agentiei.