Cei mai mulţi studenţi din anul al II-lea, secţia Grafică, de la Universitatea de Artă Bucureşti, au ales să realizeze gravuri după cartea „De ce iubim femeile?”. La Institutul Cultural Român este deschisă, până la sfârşitul acestei luni, expoziţia de gravură „De la Shakespeare la Cărtărescu”. „Mă gândesc că Shakespeare se răsuceşte în mormânt în momentul acesta pentru că n-a fost el cel ales de majoritatea studenţilor”, ne-a declarat, amuzat, Mircea Cărtărescu.
Expoziţia de gravură „De la Shakespeare la Cărtărescu”, realizată de 24 de studenţi de la secţia Grafică, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, cuprinde lucrări inspirate de „Sonetele“ lui William Shakespeare şi de volumul „De ce iubim femeile?“, de Mircea Cărtărescu.
„Acest proiect a demarat ca o temă de atelier şi s-a dezvoltat într-o expoziţie pentru că pe studenţi i-a prins foarte tare subiectul. Şi sonetele lui Shakespeare, dar şi cartea lui Mircea Cărtărescu, „De ce iubim femeile?”, au personaje, au detalii, au atmosferă. Deşi mă aşteptam, cei mai mulţi l-au preferat pe Cărtărescu”, a spus lectorul Anca Boeriu.
„Şi eu iubesc femeile, mai mult ca Shakespeare”
Mihai Mihalachi a ales ca obiect de studiu „De ce iubim femeile?”, de Mircea Cărtărescu. „La început, nu am citit cartea. Am preferat să ascult rezumatul de la prieteni, de la colegii de clasă, apoi am desenat. La sfârşit, am citit cartea. Am prezentat mai mult anatomic femeia, frumuseţea, delicateţea ei. M-am îndreptat spre Cărtărescu pentru că Shakespeare este un pic cam dificil. Cel puţin pentru mine, Shakespeare are un limbaj foarte complicat. L-am preferat pe Cărtărescu pentru că şi eu iubesc femeile, mai mult ca Shakespeare”.
Şi Daniela Arsenie a fost inspirată mai mult de cartea lui Mircea Cărtărescu. „Mi s-a părut că am ce desena. Era ceva mai variat. L-am