Titus Ceia Motto:
"Vreti nume? Va dau nume! Dar daca le dau, nu va veti bucura!"
Camille Desmoulins, perorand in fata Comitetului.
Toata lumea asteapta ceva.
Bani, nu. De unde bani in vremuri de criza? De altfel, ne-a spus-o si onorabilul domn vice-prim: nici un ministru si nici un minister n-au iesit multumiti, multumite sau la fel la neutru, din sarabanda impartelii bugetului.
Atunci, daca nu bani, ce zmaul se-asteapta ?
Evident: un zambet, o floare, o raza de soare.
Sa explicitam. Adica, pe partea celor ce vor mariri de salarii si pensii, macar o vorba buna se asteapta. O promisiune. Modelul e simplu: Prietene, inca de ieri ti-am fi dat ce ti-am promis, dar paralutele nu-s. Am numarat de trei ori, de patru, sa fim siguri. Nu-s, s-au dus. Maine da. Maine sau poimaine, sau raspoimaine. Nu conteaza. Cum avem, cum iesim la interval. Ai incredere si stai cuminte!
Daca asta-i treaba cu cei multi, care vor putin - ma rog, relativ putin - cum stam insa cu cei putini, care vor mai multisor?
Pai, bine, cu astia stam bine-mersi. Bine-mersi pe mai multe modele, ca problema-i delicata si nu poate fi tratata la fel cu toti gujbetii.
Iata, de exemplu, s-au cam terminat tichetele cadou pentru secretariatele de stat. Hat-hat incolo, hat-hat incoace, pana la urma s-a ajuns la fundul traistei cu secretariate de stat.
Doar ca nu-s in joc doar secretarii de stat, cu tot cu secretariatele lor. Mai exista si amarestenii de directori, de adjuncti, de alti sefuleti si sefuti, mai mari sau mai micuti.
Asta-i zona unde, cu osebire, chiar ca toata lumea asteapta. Si cei vechi, care mult s-au mai chinuit sa faca o pirueta in ceasul al doisprezecelea si sa sara-n alta caruta. Si cei noi, rosii sau portocalii de-a valma, care tot asteapta ce nu vine, se simt pacaliti si le tremura gingiile de ciuda. @N_
