Ar trebui, poate, ca, la anumite vârste, semnificative, / Colţuroase, rotunde, mici, mari, cum or fi ele, / Cei carele-mplinesc să aibă dreptul suveran, prerogativa / De a decide dacă mai continuă sau se opresc, ei înşişi.

Prea multe evenimente neaşteptate apar, iată,

Indiferent de vârstă, indiferent de meteorologie şi de lume,

Chiar că ar trebui ca fiecare să poată hotărî personal

În ce moment îşi iau rămas bun de la lume şi de la ai săi.

Această nu e sinuciderea, atât de multă hulită de creştini,

Aceasta e doar o soluţie paşnică pentru conflictele

Ce se nasc, astăzi, aproape inevitabil, între generaţii,

Trebie să existe un loc de odihnă pentru harnaşamente.

Probabil că n-aş fi gândit acestea dacă nu simţeam

Că mă aflu în apropierea unei astfel de clipe a despărţirii,

De obiceiurile, de plăcerile şi de durerile vieţii active,

Mă îngrijorează faptul că mă trezesc mai obosit decât mă culc.

Desigur, m-aş putea întreba şi ce-aş putea să fac,

Trecând în rezervă şi trăind-mi zilele rămase, în o dihnă,

Când puţinele ore de somn de care am parte, de ani de zile,

Îmi crează o permanentă şi tensionată stare de vinovăţie.

Amt ot scris despre toate, în această viaţă mereu urgentă,

Ambulanţele mele au lergat încolo şi-ncoace la muribunzi,

Am fost implicat şi în naşteri, mi-amintesc şi de nişte nunţi,

Dar astăzi dau telefon ambulanţelor mele să vină la mine.

Astăzi mă sărbătoresc, protejându-mă prin limbuţie,

cu cinism

De toată mizerabila tăcere la care, fatal, vom ajunge cu toţii,

După ce viermi şi mai răi decât viermii vor lua puterea

Introducând dictatura de dezvoltare în republica viermilor.

Deocamdată, nu vreau să mor, am încă multe de făcut,

Deşi o minimă stare