Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafael Nadal vs Roger Federer. Care e mai bun?

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 3 februarie 2009 ·

A şaptea finală de Mare Şlem între cei doi, devine tradiţie, punctată de ceva nou: lacrimile lui Federer

Imaginile spun multe. Păstrează expresii, grimase sau zîmbete pe care memoria nu le reţine.

EXTRATERESTRUL ŞI PUŞTIUL

2005. Semifinală la Roland Garros între liderul mondial al momentului, Roger Federer, şi numărul 5 ATP, Rafael Nadal. Un prim clasic pe zgură cîştigat în patru seturi de puştiul care avea atunci 19 ani. Salutul de la final descrie un elveţian zîmbitor, deşi pierduse, bătîndu-l cu palma pe piept pe un spaniol parcă uimit şi neîncrezător în faţa victoriei. Un gest de gentileţe din partea celui care domina tenisul faţă de un jucător ce promitea. Un soi de încurajare generoasă.

La vremea respectivă, orice s-ar spune, Roger nu-l lua cu adevărat în serios pe Rafa. Traversa cea mai senină perioadă a carierei, aproape netulburată de vreo înfrîngere , superlativele şi supranumele se înghesuiau în jurul lui, era intangibil, seniorial, minunat. Spaniolul abia începea să-şi facă un nume.

Titlul de la Paris din 2005 a fost prima cărămidă a unui edificiu construit nu cu nonşalanţa lui Federer, ci un altfel de talent, un pic mai brutal, mai exploziv, mai puţin rafinat. Cu o etalare aproape obscenă a efortului.

PUŞTIUL ŞI TERESTRUL

2009. Finală la Australian Open, între aceiaşi doi. Între timp, locul unu mondial a fost preluat de iberic, Roger e pe doi. Învingător, la fel ca în ultimele trei dăţi cînd s-au înfruntat pentru un titlu de Mare Şlem, e Rafa. De data aceasta, cel care dă proba generozităţii este Nadal.

În timpul festivităţii de premiere, cînd elveţianul plîngea cu suspine, exact ca un copil, Rafa s-a apropiat, i-a înconjurat gîtul cu braţul şi i-a vorbit la ureche. L-a convins să-şi ţină discursul, iar cînd a venit rîndul lui, şi-a cerut scuze pentru victorie. Nemai

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 42 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 59 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 33 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 20 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°