Pentru a nu mai plăti contribuţiile sociale şi pentru ai putea concedia mai uşor, patronii îi obligă pe angajaţi să devină persoane fizice autorizate. Sursa: Capital
Speriate de un viitor incert şi fără niciun ajutor din partea guvernului, firmele caută soluţii pentru a tăia din costuri. Una dintre acestea este desfiinţarea contractelor de muncă pe care le au cu salariaţii şi semnarea unor noi contracte cu aceiaşi specialişti, însă de această dată în calitate de persoane fizice autorizate (PFA), potrivit ediţiei din această săptămână a revistei „Capital“.
Potrivit lui Liviu Chiric, directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, numărul solicitărilor pentru a deveni PFA s-a dublat în ultima lună, de la 50 la peste 100 pe zi.
Mulţi dintre solicitanţi sunt obligaţi de patroni să devină PFA dacă doresc să-şi continue activitatea în cadrul firmei. Managerii companiilor nu au niciun control asupra crizei şi recurg la asemenea rezolvări neobişnuite. „Nimeni nu mai poate vedea ce se întâmplă în viitor. Sistemul financiar şi economic a devenit atât de fragil încât a început să cadă ca un castel din cărţi de joc în toată lumea, nu numai în România“, declară Adrian Stanciu, managing partner la Human Sinergystics.
Soluţie riscantă pentru buget
Care sunt avantajele pentru angajatori ale unui contract cu PFA comparativ cu obişnuitele contracte de muncă?
În primul rând, firma nu va plăti contribuţii la fondul asigurărilor sociale, mai ales în condiţiile în care nivelul acestor contribuţii a fost majorat faţă de finele anului trecut. Astfel, dacă vor fi multe companii care vor adopta această soluţie, ne putem aştepta la scăderea încasărilor la bugetele asigurărilor sociale.
Un alt avantaj este că un contract cu un PFA poate înceta oricând, pe când un angajat nu poate fi concediat im