Aveau un singur aparat ecograf şi cinci aparate bătrâne de radiologie, lipseau antibioticele şi anestezicele, ceea ce dădea emoţii chiurgilor care intrau în operaţii. Analizele de sânge se făceau aproape în totalitate manual, lucru riscant pentru cei care lucrau în laborator. Seringile, acele, sondele vezicale, manuşile chirurgicale erau puţine şi se resterilizau, nu existau în varianta "de unică folosinţă".
Politica anti-avort a marcat destine al căror număr nici nu se ştie. Cadrele medicale ce-au lucrat în spital şi înainte de Revoluţie spun astăzi că la "Municipal" directivele nu se aplicau foarte strict, şi că se găseau felurite metode pentru a le evita.
Până şi securistul spitalului mai închidea ochii la diferite "nereguli", pentru că avea şi el pe câte cineva care trebuia tratat. Partea bună a lucrurilor era că oamenii erau mai uniţi şi încontinuu inventivi, ca să-şi poate desfăşura meseria. Acestea erau condiţiile şi atmosfera din Spitalul Municipal din Capitală, în ianuarie 1989.
La începutul lui 1989, spitalul avea doar un aparat ecograf (cel adus în 1980 de doctorul Aurel Albu), cinci aparate de radiologie de fabricaţie românească şi unul străin. "Atunci se făcea o ecografie doar pentru cazuri cu totul şi cu totul deosebite. Astăzi, o ecografie sau o tomografie e ceva obişnuit", spune profesorul Emanoil Popescu, fost director adjunct al spitalului. De fapt, zestrea din 1989 a spitalului era cam aceeaşi de la deschiderea sa, în 1978. "Şefii de secţii de la acea dată se ocupau cu transferul micii zestre cu care veneau de la alte spitale, respectiv anumite aparaturi medicale, instrumentar şi articole de uz gospodăresc", îşi aminteşte profesorul Emanoil Popescu despre deschiderea din 1978.
Spitalul a pornit de la bun început cu o zestre modestă, iar anii comunismului nu aveau s-o sporească. Astfel
