Rareori îţi e dat să pătrunzi în psihicul unui personaj doar privind cele câteva linii şi curbe trasate de grafician pe hârtie. Expresia chipului, gestica trupului, firea omului – toate sunt adunate în vârful peniţei, al creionului, al cărbunelui şi expandează o dată ce acestea ating suprafaţa albă, mânuite de Artist. Constantin Piliuţă este unul dintre aceştia, cei "rari", artişti cu majusculă, pentru care relaţia cu modelul este dominată de umanism.

Piliuţă observă, explorează, contemplă natura umană, recompunând-o apoi cu cele mai simple linii şi tuşe, care tocmai prin simplitatea lor sunt capabile să redea profunzimile psihicului personajelor. Artistul ştie că un detaliu în plus pe foaie ar concentra interesul privitorului către "forme", or ceea ce vrea el să exprime este "fondul". Asta se observă şi în picturile lui, acolo unde culorile nu acceptă decât combinaţii necomplicate, adeseori contrase într-o singură gamă cromatică, dominată de o… non-culoare: albul, care pe Piliuţă îl fascinează, conferindu-i dimensiunea gândului liber. A fost o surpriză pentru mine să constat că toate aceste elemente definitorii ale artei lui se regăsesc şi într-o altă formă de comunicare, cea "clasică", nu prin linii şi culori, ci prin cuvinte. În "Caietele" lui Piliuţă - aflate acum într-o etapă premergătoare apariţiei într-un volum închegat -, "Caietele" în care artistul nota impresii de fiecare clipă, amintiri, sugestii plastice ori făcea schiţe pentru viitoare desene, am descoperit aceeaşi efervescentă explorare a psihicului uman. Martor al timpului său – aşa cum este şi în desene şi picturi –, o dată în plus, Piliuţă creionează chipuri, atitudini, peisaje, întâmplări. Oriunde se află. În piaţă. În cârciumă. Lângă scenă ori în spatele ei. În zilele fără nelinişti ale copilăriei. Dinaintea şevaletului ori adnotând o carte (de bucate). Printre prieteni sau în lab