Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decapitări la penitenciar

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 februarie 2009 ·

Ancheta declanşată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor la Craiova a scos la iveală faptul că deţinutul Serghei Gorbunov nu a ajuns pe stradă chiar accidental, din cauza erorilor procedurale, ci mai degrabă intenţionat. În aceste condiţii, directorul Penitenciarului Craiova, fostul director, alţi doi angajaţi şi medicul închisorii care şi-a pus parafa pe raportul de expertiză s-au ales cu plângeri penale din partea ANP, trei dintre ei fiind şi eliberaţi din funcţii. După ce Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat luni, prin vocea preşedintelui Virgil Andreieşcă, faptul că la Tribunalul Dolj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au fost găsite nereguli grave în ceea ce priveşte judecarea cererilor de întrerupere a pedepsei formulate de Serghei Gorbunov, ieri a venit rândul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) să anunţe primele rezultate ale anchetei. Conform reprezentanţilor ANP, la Penitenciarul Craiova au fost descoperite mai multe nereguli în ceea ce priveşte gestionarea cazului Gorbunov. Mai mult decât atât, anchetatorii din cadrul ANP au suspiciuni că în acest caz nu a fost vorba de neglijenţă, ci de acţiuni intenţionate ale unor lucrători ai penitenciarului. Primele concluzii ale ANP au fost suficiente pentru ca şeful instituţiei, Ioan Băla, să anunţe ieri demisia directorului Penitenciarului Craiova, Constantin Bălă, şi demiterea şefului Biroului de Evidenţă, Radu Şchiopu, şi a agentului-şef adjunct Marilena Cone. De asemenea, el a precizat că au fost depuse plângeri penale la Parchet pe numele celor trei, dar şi ale doctorului Leontin Braşoveanu şi fostului director al Penitenciarului Craiova, Constantin Cergă, care a ocupat funcţia până în mai 2008. ANP şi-a motivat decizia luării acestor măsuri pentru că „sunt suspiciuni că în acest caz nu a fost o chestiune de neglijenţă, ci s-a acţionat intenţionat“, după cum a precizat Johan

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 2 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Donald Trump a câştigat şi în Arizona. Republicanul s-a impus astfel în toate cele şapte state-cheie

HotNews acum 13 minute
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie, promisă a fi „paşnică” de Joe Biden, rel

SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina, relatează WSJ

News.ro acum 2 ore
Statele Unite va trimite peste 500 de rachete de interceptare în Ucraina în săptămânile care urmează, grăbind livrarea ajutorului militar oferit de Washington ţării răvăşite de război, a relatat, sâmbătă, Wall Street Journal, citat de Reuters. WSJ a

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 12 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum 2 ore
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 9 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 2 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 13 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 12 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Mediafax acum 11 ore
„Este o zi norocoasă pentru care noi, germanii, suntem recunoscători şi astăzi", a declarat cancelarul Olaf Scholz, amintind de momentul istoric din 1989 când Zidul care se întindea pe 156,4 kilometri prin inima Berlinului a fost în sfârşit deschis.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°