Cartea profesorului John Gillingham, curajoasa, doldora de informatii, percutanta analitic si memorabila in finetea tusei portretistice (de la Tony Blair, la Silvio Berlusconi, Romano Prodi sau Gerhard Schroeder, nimeni nu scapa), ar merita tradusa si folosita ca baza de discutie asupra integrarii europene a Romaniei. Spre deosebire de guvernele nationale, UE e o "entitate sui generis care nu e responsabila in fata nimanui". De aceea, dupa cum spunea profesorul de la Oxford Vernon Bogdanor, "Europa da nastere celui mai periculos dintre divorturi - cel dintre clasa politica si popor". In conditiile in care noi, in Romania, avem deja un astfel de divort, e legitim poate sa ne intrebam cum anume ne va putea ajuta integrarea in Europa, in urma careia ne vom alege cu un nou sirag de birocrati imbuibati si dispretuitori la gitul Romaniei. Cum ne va ajuta, deci, sa responsabilizam clasa politica romaneasca? Cum va ajuta integrarea intr-un organism parazitat de coruptie, mafie si iresponsabilitate fiscala si politica sa vindecam clasa noastra politica de aceste defecte? Intrebarea devine cu atit mai acuta cu cit, daca luam in considerare solutiile propuse de liderii UE pentru rezolvarea problemelor politice si economice, ne dam seama ca ne paste despotismul luminat. Astfel, Gillingham ia in discutie proiectul socialistului Dominique Strauss-Kahn, fost ministru de finante al Frantei. Sub titlul de "Raport asupra Mesei Rotunde despre un Proiect Viabil pentru Europa de Miine", Strauss-Kahn propunea in 2003 urmatoarele: "Constient ca un demos european nu exista inca, Strauss-Kahn nu se asteapta ca proiectul sau sa fie popular. Pentru a modifica opinia publica, el sustine intensa aplicare a «metodei comunitare». Aceasta presupune dublarea bugetului european, infiintarea de avanposturi locale si regionale care sa monitorizeze si sa dirijeze un vast program de educatie politica, sa