Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii români pot urma masteratul în Franţa cu bursă lunară de 767 de euro

Publicat in Gandul, miercuri 4 februarie 2009 ·

Bursele guvernului francez 2009-2010 asigură scutirea de taxe de studiu

Masteranzii şi doctoranzii pot să urmeze specializări în universităţile franceze, prin intermediul Ambasadei Franţei la Bucureşti. În cadrul programului Master 2, care se adreseaza studenţilor aflaţi în an terminal, în ciclul licenţă, bursierii vor primi timp de 10 luni, o alocaţie lunară de 767 de euro, având totodată achitate taxele de studiu şi asigurarea medicală de către Ministerul Afacerilor Externe. Selecţia se va realiza pe baza CV-ului şi a interviului, pe care candidaţii trebuie să-l susţină, în limba franceză, în faţa unui juriu compus din universitari şi reprezentanţi ai ambasadei franceze.

Înscrierile se fac on-line pewww.ambafrance+ro.org-bourses, până la data de 27 martie 2009, rezultatele urmând a fi făcute publice în iunie 2009. Cei care sunt interesaţi de ciclul III de studii pot beneficia de burse de doctorat, în cotutelă, de 12 luni, repartizate pe durata a trei ani consecutivi pentru o teză realizată sub dublă conducere a unui profesor român şi unul francez în orice şcoală abilitată.

Candidaţii trebuie să aibă naţionalitate română şi să-şi fi finalizat studiile în anul 2008, sau să se afle în ultimul an de studii superioare sau în primul an de doctorat în România. Perioada de admitere este deschidă şi în acest caz până la 27 martie, interviurile urmând a avea loc în luna mai 2009. Statul francez mai asigură, de asemenea, formarea a 45 de tineri economişti din ţările Europei Centrale şi de Est, pregătire ce constă în 6 luni de cursuri cu teme legate de gestiunea de întreprindere, asigurate de Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, Şcoala Superioară de Mine din Paris, Institutul de Studii Politice şi Colegiul de Ingineri.

La finalul pregătirii teoretice, cursanţii vor urma alte 6 luni de stagiu practic, într-una dintre cele 11 firme partenere în pr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 40 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 37 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°