În ultimii ani ai lui Ceauşescu nu se găsea mai nimic. Serghei Mizil a cunoscut "din interior" reţelele de contrabandă care funcţionau în paradisul socialist. A acceptat să stăm de vorbă despre cum funcţiona un soi de capitalism rudimentar cu voie de la stăpânire. Am purtat dialogul la restaurantul lui Serghei Mizil, La Cena.
Reporter: Din ce am mai stat de vorbă în 1989 se cam strânsese oarecum cureaua şi pentru voi, copiii de nomenclaturişti. Ceauşescu dăduse ordine să se facă economie...Serghei Mizil: Să nu exagerăm! Într-adevăr, partidul luase cu câţiva ani înainte limuzinele străine ale unor demnitari, în magazinele gospodăriei de partid nu mai găseai aproape orice, dar noi ne descurcam. Aveam în anturaj shopişti, care se învârteau la magazinele pentru străini, mai eram prieten cu sportivi şi piloţi care ieşeau din ţară. Tata lucra la cooperaţie, unde aveau, pentru iniţiaţi, băuturi străine, de exemplu whisky cu etichetă neagră. Făceam chefuri la Snagov şi la munte care ţineau trei-patru zile. Eu, cu Mădălin Voicu, Gino Iorgulescu de la Sportul Studenţesc şi alţi câţiva care ne descurcam, locuiam practic în vilele de la Snagov. Lansam din când în când zvonul că facem chef şi apăreau 30-40 de persoane.
Blugi şi video
Văleu! De unde naiba erau posibilităţi să ţineţi pe mâncare şi băutură atâţia oameni? Păi, pe mine şi pe alţi amici, ne lăsau să ieşim din ţară. La fiecare ieşire aduceam şi vindeam 20 de aparate video, 300 de casete, 400 de geci de blugi, blugi. Mă lăsau să ies de vreo două ori pe an şi nu aveam probleme la vamă. Doar din imprimări de casete puteam să scot cam la o lună jumate 80.000 de lei, echivalentul unei Dacii. Practic nu aveam probleme cu banii.
Cum mergea la vamă? Dădeaţi o şpagă sau vă lăsau pe bază de "fiul lui tata"? Ne ştiau, de noi şi de sportivi nu se legau. Imediat după Revol
