Înainte să vină în România, oficialii FMI estimau o creştere economică de 1%
Guvernul precedent a triplat în trei ani bugetul salariilor de stat
Fondul Monetar Internaţional (FMI) spune că economia României nu numai că nu va creşte cu 2,5%, cum estimează Guvernul, ci că ar putea chiar scădea anul acesta, ca urmare a activităţii economice slabe. O eventuală revenire este de aşteptat la finele acestui an sau la începutul lui 2010, conform comunicatului oficial al FMI făcut public după terminarea vizitei oficiale a Fondului în România. “Exporturile au început să scadă abrupt, disponibilitatea creditelor la nivelul firmelor şi ale gospodăriilor s-a redus, iar consumul domestic şi investiţiile vor scădea şi ele. (...) Astfel, activitatea economică va fi slabă, iar creşterea PIB ar putea deveni negativă în 2009, cu o revenire moderată doar spre finele anului sau începutul anului 2010”, precizează experţii FMI.
Înainte să vină în România, să aibă discuţii mai mult sau mai puţin oficiale cu reprezentanţi ai Guvernului, printre care Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor, sau ai BNR, FMI prevedea o creştere economică slabă, dar creştere, de 1% pentru România.
Băsescu: Raportul Fondului este corect
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, după ce a primit delegaţia FMI la Cotroceni, că raportul FMI este corect. Raportul nu este public. Comunicatul de presă al Fondului este însă suficient de explicit. Vinovatul principal este Guvernul. Mai puţin cel actual şi mai mult fostul Executiv. Mai exact, vinovatul principal este dărnicia statului faţă de proprii angajaţi, pentru a căror salarii mărite şi angajări în creştere a trebuit să aloce resurse foarte mari de bani. “Cheltuielile guvernamentale s-au dublat în perioada 2005-2008, în timp ce cheltuielile sectorului bugetar cu forţa de muncă aproape s-au triplat în ultimii trei ani dat