Guvernul a aprobat în această după-amiază, după o şedinţă de trei ore şi jumătate, bugetul pentru anul 2009. Premierul Emil Boc a reiterat toate măsurile bugetare anunţate iniţial şi a adăugat că suma de care va avea nevoie România pentru a ieşi din criză este de 13 miliarde de euro. Primele măsuri avute în vedere fac referire la protejarea împotriva efectelor crizei economice, axându-se pe menţinerea şi crearea unor noi locuri de muncă. Bugetul va ajunge, mâine, pe masa Parlamentului pentru a fi adoptat. Pachetul bugetar conţine trei componente: economică, socială şi politica salarială şi a pensiilor.
Din punct de vedere al măsurii pentru creşterea economică, premierul a anunţat alocarea a 10,2 miliarde de euro pentru investiţii. Suma reprezintă 10% din buget şi 7% din PIB. Valoarea totală a fondurilor alocate pentru relansarea şi stimularea creşterii economice este de 10,5 miliarde de euro (42,1 miliarde de lei).
Premierul Boc a dorit să sublinieze că efortul pe care va trebui să îl facă România pentru a ieşi din criză va fi "imens".
Alte măsuri economice anunţate de şeful Guvernului sunt: Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare.
Neimpozitarea profitului reinvestit, această măsură costând bugetul 0,7 miliarde de lei.
Posibilitatea compensării TVA-ului de recuperat cu TVA-ul de plătit în vederea eliminării blocajelor din sistem şi a birocraţiei.
Capitalizarea CEC (cu 900 de milioane de lei) şi a EximBank (cu 170 de milioane de lei) în vederea creării posibilităţii susţinerii economiei.
Înfiinţarea fondului de contragarantare pentru IMM-uri.
Alocarea aceluiaşi fond pentru exporturi, ca în 2008, adică 0,26 de miliarde de lei.
Continuarea şi extinderea Programului "Rabla". Astfel, vor fi acceptate şi maşinile cu vechimea de 10 ani. Până acum, li