Scriitorul George Mihalache dezvăluie ajutorul pe care Rapid îl primea de la Gheorghe Gheorghiu Dej
"Vedeţi că am stadionul aici, dar nu am mai mers la meciuri de 7-8 ani. Ce să văd, huligani? Păi, nu se pomenea, domnule, pe vremea mea să ia suporterii decizii în locul conducerii!". Cum era pe vremea lui? George Mihalache începe o poveste ca o melodie folk, cu fotbalişti-eroi care cădeau în careu, dar refuzau penalty-ul şi care preferau să fie arestaţi decît să se transfere pe bani mulţi la rivale, totul doar din dragoste de club.
Cea mai recentă carte a lui se cheamă "Păcat de tine, Giussy" şi e despre Iuliu Baratki, "fotbalistul vieţii mele, minunea blondă". Datorită lui, omul acum în vîrstă de 83 de ani s-a îndrăgostit de Rapid, într-o vreme în care Giuleştiul trecea de la lupta cu Venusul lui Gabriel Marinescu, "primul Gigi Becali din fotbalul românesc", la statutul de "cea dintîi echipă sprijinită de un lider comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej".
- Domnule Mihalache, aţi ajuns să iubiţi Rapidul fiindcă staţi vizavi de stadion?
- Nu, pe atunci nu locuiam aici. Alta e explicaţia. Ţin minte că eram la şcoală şi mergeam cu colegii la antrenamentele Rapidului. Macri, Filotti erau fotbalişti adevăraţi, dar Baratki a fost dintotdeauna favoritul meu. Era extraordinar! A jucat aproape toată cariera cu o problemă serioasă la genunchiul drept, o accidentare care îl chinuia! El m-a făcut să ţin cu vişiniii.
- Cum era Rapidul de atunci?
- Avea mai puţini suporteri decît are astăzi, dar erau numai oameni devotaţi echipei, foarte uniţi. Atmosfera a fost tot timpul una specială, de echipă de cartier. Venus era clubul "din centru", la fel au fost mai tîrziu Steaua şi Dinamo. Nu neapărat ca poziţionare pe harta Bucureştiului, cît e vorba de specific, de tradiţie.
Baratki în puşcărie!
- Venus a fost pri
