- Noiembrie 22, 1963. R.I.P. John Fitzgerald Kennedy. - Aprilie 4, 1968. Adio, Martin Luther King. - Iunie 6, 1968. Farewell, Robert Francis Kennedy. Nu Făt-Frumos a fost învestit cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite. Barack Obama nici nu a crescut şi nici nu a învăţat într-o zi cît alţii în 50 de ani. Nu a apărut de nicăieri. Am aşteptat vreme îndelungată. Cred că americanii din generaţia anti-Vietnam vor înţelege ce vreau să spun. Am aşteptat ca cercul să nu se întrerupă, preluînd cuvintele unui cîntec adeseori asociat Marşurilor pentru Libertate şi protestelor împotriva războiului. Fără să fie un cîntec politic, Will the circle be unbroken este, prin tradiţie, bocet, imn, rugăciune ce evocă destrămarea cercului familial odată cu moartea mamei şi se încheie cu aceste cuvinte: Scaunele s-au golit pe rînd, Unul cîte unul a plecat, Familia s-a spart. Se vor reîntîlni cîndva? Cîntam cu surorile mele, Cîntam cu prietenii mei Şi-am putea cînta împreună, Căci cercul nu se rupe niciodată. Joan Baez a întipărit aceste cuvinte în memoria unei generaţii. Pentru noi, era un apel la solidaritate morală, dar ecoul lui s-a pierdut cumva. Lucrurile au luat-o razna. Martin Luther King a ţinut ultimul său discurs pe 3 aprilie 1968, cu o zi înainte de a fi asasinat. Vorbind la Templul Masonic din Memphis Tennessee, conştient de ameninţările cu moartea venite de pretutindeni, King a spus: „Şi apoi am ajuns la Memphis. Şi unii au început să... vorbească despre aceste ameninţări. Ce-mi pregătesc unii dintre fraţii noştri albi şi bolnavi mintal? Ei bine, nu ştiu ce se va întîmpla. Ne aşteaptă vremuri grele. Dar pentru mine nu mai contează. Pentru că am urcat în vîrful muntelui. (aplauze) Şi nu-mi pasă. Ca oricui, şi mie mi-ar plăcea să am parte de o viaţă lungă. Longevitatea e importantă. Dar nu asta mă preocupă acum. Vreau doar să împlinesc voia lui Dumnezeu. Şi El mi