Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERSECŢII. Din nou despre intelectualii publici

Publicat in Observator Cultural, joi 5 februarie 2009 ·

Am scris în „intersecţia“ precedentă că, printre (multe) altele, „situarea în context“ şi „definirea intenţiilor“ intelectualului public reprezintă elemente esenţiale ale discuţiei. Dacă mai era nevoie, articolul Iuliei Popovici de acum două săptămîni („Intelectualul public faţă cu reacţiunea“), precum şi replica doamnei Carmen Muşat la articolul publicat de H.R. Patapievici în Evenimentul zilei ilustrează şi confirmă din plin constatarea de mai sus. Ce înseamnă însă, mai exact, „situarea în context a intelectualului public“? Un tip de situare este acela care priveşte poziţia intelectualului în societate, în modul cel mai general. În anii Republicii de la Weimar, de exemplu, într-o Germanie consumată nu doar de război, ci şi – sau mai cu seamă – de consecinţele acestuia, un artist, Franz W. Seiwert, devenit intelectual public, se autopoziţiona ca aparţinînd „claselor exploatate“: „intelectualii nu pot produce nimic într-un mod care să fie total independent de voinţa claselor exploatatoare“. Discursul său era evident marxist, dar de la Gramsci şi Şcoala de la Frankfurt şi pînă la Marcuse şi Jameson s-au spus multe lucruri interesante în acest sens (au venit apoi neomarxiştii francezi şi cei care au plecat de la poziţiile acestora, adăugînd ingrediente existenţialiste, structuraliste sau, mai tîrziu, deconstrucţioniste şi postmoderne, şi au diluat elementul marxist; vezi cazul lui Foucault sau pe acela al lui Bourdieu, spre exemplu). O altă situare, şi mai specifică, este aceea definită de raportarea poziţiei intelectualului public la un anumit eveniment sau la împrejurări (fie ele excepţionale sau nu) generate de o conjunctură politică sau economică dată. De exemplu, în prezenţa unei crize economice ca aceea prin care trec astăzi Statele Unite, unii intelectuali publici vor opta pentru implicarea masivă a Guvernului în salvarea sistemului financiar şi a celui

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 36 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 31 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 31 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 25 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°