România se numără printre ţările în care un industriaş de peste Ocean ar fi dat mită. Un scandal internaţional a fost declanşat de reprezentantul unei firme din SUA care s-a autodenunţat în instanţă, arătând că a dat mită inclusiv la Rovinari. Fostul director financiar al unei uzine din Orange County - California, Richard Morlok (55 ani), a pledat vinovat, în faţa unui tribunal federal, recunoscând că a dat în total 628.000 de dolari pentru a mitui oficiali ai unor guverne străine sau reprezentanţi ai unor companii de stat, inclusiv din România. Conform Departamentului american al Justiţiei, sumele au fost plătite pentru câştigarea unor contracte în perioada 2003-2006.
În România, Richard Morlok ar fi dat mită pentru asigurarea unor contracte cu „Rovinari Power” (traducerea aproximativă a denumirii Complexului Energetic Rovinari).
O practică des întâlnită în românia
În industria românească, cel puţin, practica unor directori de mari unităţi de a primi „atenţii” în schimbul acceptării unor comenzi de la diverşi furnizori era (şi încă mai este) destul de răspândită. Cu toate acestea, nimeni dintre cei care, în perioada amintită, conduceau sistemul energetic de pe poziţii-cheie nu îşi aduce aminte să fi avut vreo relaţie de genul celei descrise mai sus. Industriaşul de peste Ocean a pledat însă vinovat, practic autodenunţându-se.
El susţine, în faţa judecătorilor, că la „Rovinari Power” ar fi obţinut un contract de întreţinere a echipamentelor din dotarea complexului energetic. Nu se cunoaşte nici valoarea contractului, nici numele persoanelor implicate, pentru că în mărturia lui Morlok companiile nu sunt nominalizate
Compania americană incriminată are ca obiect de activitate producerea vanelor folosite la instalaţiile centralelor nucleare, a celor pe gaz sau pe combustibil lichid din industria ener