Fiecare doamnă şi domnişoară foloseşte cel puţin o cremă de faţă, numai că alegerea ei trebuie făcută cu grijă, nicidecum la întâmplare.
Începând de la pubertate, tenul suferă anumite modificări. „Totul depinde de zestrea genetică pe care o are fiecare dintre noi, dar şi de felul cum ne îngrijim. De asemenea, este important ca, după 20 de ani, doamnele şi domnişoarele să consulte un specialist, care va pune un diagnostic corect, după care se poate începe o îngrijire care să asigure o piele sănătoasă şi frumoasă pentru toată viaţa“, a precizat cosmeticiana Dorina Heimann.
Şi după ce vizita la specialist a fost făcută, puteţi trece la pasul următor: învăţaţi să vă demachiaţi corect, căci „fără acest procedeu bine efectuat nu se pot obţine rezultate bune, indiferent de cât de scumpă şi de bună e crema care urmează să fie aplicată“, a mai precizat cosmeticiana.
Înainte de a aplica o cremă specifică tenului dumneavoastră trebuie să vă umeziţi mâinile, să puneţi apoi lapte demachiant şi să vă masaţi uşor faţa. Cu un burete cosmetic înmuiat în apă vă puteţi îndepărta impurităţile adunate de-a lungul zilei, dar şi machiajul aplicat, urmând ca apoi tenul să se bucure de efectele loţiunii tonice.
Vitamine esenţiale
Cremele pe care le folosiţi după ce aţi aplicat loţiunea tonică trebuie alese cu atenţie. „Doamnele trebuie să ştie că şi un ten gras poate fi deshidratat, ceea ce poate genera complicaţii de genul comedoamelor sau forme severe de acnee. În cazul acestui tip de ten sunt recomandate cremele pe bază de vitamina A, C, E şi antioxidanţi. Nu trebuie să uitaţi nici de factorii de protecţie, indiferent de anotimp. Radiaţiile pătrund chiar şi atunci când soarele nu este pe cer. În plus, aceşti factori de protecţie apără tenul de tot ce este nociv în atmosferă“, a precizat Laura Zamfir, cosmeticiană. Pe de altă parte, şi tenul uscat