În plină desfăşurare a campaniei de imagine pentru un necesar buget "de sacrificiu" aflăm că Preşedinţia şi Parlamentul doresc creşteri substanţiale, de ordinul a zeci de milioane de euro, pentru bugetele proprii din anul 2009, anul presupus a fi cel mai dur pentru criza economică ce loveşte România. Nu e vorba de investiţii, e vorba de cheltuieli cu personalul.
După ce presa semnalează această aberaţie urmează zeci de declaraţii explicative şi absurde despre "eficientizare şi evitarea risipei". Asemenea cheltuieli urmate de justificări nu sunt altceva decât o insultă la adresa stării de necesitate acută în care trăiesc tot mai mulţi români. Cei ce conduc acum ţara, preşedinte şi Guvern, apelează continuu la buna credinţă a oamenilor, însă adevărata intenţie este de a-i trăda.
Asistăm la o dublă morală a populismului în faţa crizei economice, recesiunii şi şomajului cu care se confruntă toată ţara. De fapt nu chiar toată. Pentru cei ce au acces la "borcanele cu miere", adică bugetele administraţiilor (centrală sau locală) evident criza nu există. Criza e doar o scuză: "Asta e, n-avem ce face!" în traducere, în limbajul lor curent, ar fi ceva de genul "Băi fraierilor!"
E momentul din nou să spunem răspicat: banul public, sau, la fel de corect spus, banul statului, vine strict din buzunarul cetăţeanului – salariaţi sau întreprinzători – plătitori de impozite.
De ce să fii preşedinte, prim-ministru sau ministru? De regulă pentru a lua măsuri care schimbă viaţa oamenilor în bine, în nici un caz pentru a le întuneca viitorul. Să ceri îngheţarea salariilor după ce cu doar două luni mai înainte ai afirmat că neaplicarea legii de creştere a salariilor profesorilor cu 50% ar însemna că în România n-ar mai fi stat de drept, fără să roşeşti, fără o minimă strângere de inimă, nu e decât o lovitură aplicată cinic şi fulge
