Spune un proverb american ca ceea ce e bogatie pentru unul e gunoi pentru altul. Asa si e si ma gandesc la asta in timp ce las centrul de oras si ma infig tot mai mult intr-o zona industriala din capat de Timisoara. Imi fixez gandurile spre banalele cutii de ambalaj, cele din carton, in care ducem acasa atatea obiecte. Cutiile care ajung apoi, botite, ferfenitite sau nici macar, ci ocupand juma' de tomberon, asa, sa crape fierea vecinilor, la gunoi, fara sa-si bata cineva capul prea mult cu ele. ai totusi, cineva isi bate capul cu ele inainte ca acestea sa ajunga la noi. La o parte dintre acei cineva va invit azi : la Sectia Cartonaj a Cooperativei Unirea, acolo unde oamenii isi tin casa... din cartoane, adica muncind cu cartoane.Sala cartoanelor
O iei pe lungul drum spre Buzias, treci de linistea cimitirului, te tii cu mana de uruitul tramvaielor, sa nu te ratacesti, si, atunci cand mirosul de detergent devine o prezenta imposibil de ignorat langa tine, stii ca ai ajuns : pe dreapta, la numarul 14, este un spatiu mare, cat o zi de post, cu tot felul de hale, dintre care una e cea pe care o cauti. Te mai ajuti cu omul de la poarta sa afli pe unde trebuie sa o iei, mai dai binete catelei se straja si celor doi pui maronii ai ei, mai marsaluiesti o vreme prin decorul gen "Comisarul Moldovan prinde hotii in hala pustie" si, cand toate acestea au fost bifate, esti in fata usii de fier care ti se pare inchisa pe dinafara, dar iata ca de reconfirma ca tehnica nu e partea ta buna, iar usa se deschide din interior si te lasa inauntru.
E aici un fel de atmosfera de familie ceva mai mare, o familie diferita de ce stim acasa, pentru ca spatiul e mult mai mare, nu e prea cald, sunt multe cartoane, apoi vine biroul sefei, oarecum pe model de sindicat de dinainte de '89, si totusi, toate astea, la un loc, la care se adauga si oamenii, apoi cate un tablou atarnat in
