Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Sensual se trage dintr-un „popor cretin“

Publicat in Adevarul, joi 5 februarie 2009 ·

Invitată, din nou, la emisiunea lui Măruţă, Simona Sensual (foto) a avut grijă să marcheze şi acest moment. Dacă data trecută blonda „sensuală” a stabilit o nouă valoare a indicelui Invitată, din nou, la emisiunea lui Măruţă, Simona Sensual (foto) a avut grijă să marcheze şi acest moment.

Dacă data trecută blonda „sensuală” a stabilit o nouă valoare a indicelui PI, pentru a demonstra tuturor că ea nu este „doar o blondă proastă” şi că ştie matematică, acum, aceasta a intrat într-o dispută ceva mai elevată.

Din punctul ei de vedere, poporul român este cretin, dar ea are o strategie pentru această problemă. „Poporul român este cretin şi încerc să-l decretinizez”, a mărturisit aceasta.

Simona i-a povestit lui Măruţă despre convingerile ei şi concluziile la care a ajuns în ceea ce priveşte naţia sa. Conform acesteia, românul de rând are vederi înguste şi tocmai de aceea ea a ales să se raporteze la ţara tuturor posibilităţilor, America, unde este convinsă că va fi mult mai respectată.

Simona a vrut încă din liceu să se debaraseze de „cretinii” de lângă ea, drept urmare a încercat să stea numai pe lângă persoane culte şi elevate, cum ar fi olimpicii la matematică. Astăzi, când a ajuns la o vârstă considerabilă, blonda alege să stea lângă oameni care fac parte dintr-o clasă „superioară”, spune ea.

Aşa s-ar explica de ce nu o place pe Alina Plugaru, care, spune Simona, activează într-un domeniu neagreat de ea. Se pare că Sensual merge, din acest considerent, la aceeaşi sală cu Emil Boc, iese numai în cluburi selecte şi se întâlneşte, conform spuselor ei, numai cu băieţi deştepţi şi cu bani.

Internauţii au acum, după afirmaţiile Simonei Sensual, ocazia să voteze pe site-ul emisiunii „Happy Hour” metodele indicate prin care aceasta ar putea decretiniza România.

Unele dintre metod

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

Mediafax acum 56 minute
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul ministerului. Cred că e important, pe de o parte este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum atunc

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 50 minute
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 4 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Scene șocante în Mureș! Un bărbat ucis de un taur

Ziua Constanta acum 24 minute
Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort pe o pășune dintr-o localitate din județul Mureș. El ar fi fost atacat de un taur, care se afla în zonă. Este vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă care prezenta, la nivelul întregului corp, mai m

George Simion, la Parchetul General: Am venit să îmi cer telefonul şi să îmi cer dreptatea

Mediafax acum 36 minute
„Am venit la Parchetul General pentru a cere clarificări, pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată cu trei zile înainte de alegerile din 9 iunie asupra noastră. Au trecut două săptămâni, fix 14 zile din

Nicolae Ciucă, în vizită la Palatul Victoria - Nu a ajuns la un consens cu premierul Marcel Ciolacu privind alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 24 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit, joi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis Agerpres. Liderii coaliţiei de guvernare, reuniţi, miercuri, într-o şedinţă lărgită, nu au reuşit să se pună

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum 54 minute
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 3 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 4 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

33°
joi

21°/33°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°