Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia gri şi cea neagră au crescut de la 14,5 la 21% în patru ani

Publicat in Gandul, joi 5 februarie 2009 ·

Economia „neobservată“, adică cea gri şi cea neagră, şi-a majorat ponderea, în perioada 2004-2008, de la 14,5% din PIB la peste 21%, iar impozitarea acestui segment ar fi adus, anul trecut, venituri bugetare de 58,116 miliarde de lei, reprezentând 11,3% din PIB, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor, citat de Mediafax.

Fiscalizarea economiei este redusă şi există încă activităţi care se desfăşoară în afara pieţelor, în gospodăriile populaţiei sau la negru, iar creşterea economică ridicată din perioada 2005-2008 a fost însoţită de o majorare a activităţilor din economia neobservată, precum şi de extinderea evaziunii fiscale, se arată în documentul citat. Valoarea adăugată brută în termeni nominali din economia „neobservată“ s-a triplat în perioada 2005-2008. Munca la negru constituie cea mai importantă parte a economiei neobservate, reprezentând 50,8% din aceasta în primele nouă luni din 2008.

Evaziunea fiscală la plata TVA a ajuns în 2008 la aproape 24 miliarde de lei, de peste trei ori mai mult decât valoarea de 7,4 miliarde lei din 2004.(A.B.)

Economia „neobservată“, adică cea gri şi cea neagră, şi-a majorat ponderea, în perioada 2004-2008, de la 14,5% din PIB la peste 21%, iar impozitarea acestui segment ar fi adus, anul trecut, venituri bugetare de 58,116 miliarde de lei, reprezentând 11,3% din PIB, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor, citat de Mediafax.

Fiscalizarea economiei este redusă şi există încă activităţi care se desfăşoară în afara pieţelor, în gospodăriile populaţiei sau la negru, iar creşterea economică ridicată din perioada 2005-2008 a fost însoţită de o majorare a activităţilor din economia neobservată, precum şi de extinderea evaziunii fiscale, se arată în documentul citat. Valoarea adăugată brută în termeni nominali din economia „neobservată“ s-a triplat în perioada 2005-2008. Munca la negru constitui

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°