În urmă cu aproape patru ani am cunoscut datorită pasiunii mele pentru numismatică un colecţionar de bani vechi la o firmă din Reghin. Un român care predase istoria lumii mai mulţi ani prin Medina, dupa ce a colindat lumea ani la rand, s-a convertit la mahomedanism, vorbea cursiv 15 limbi străine si ii prostea pe toţi anticarii din judeţ pentru că ştia mult mai bine istoria obiectelor pe care aceştia le comercializau si pe care apoi le revindea peste graniţe.

Avea o putere extraordinară de reproducere a unui dialog, drept pentru care purta în buzunarul de la piept zilnic cel puţin o suta de bileţele pe care transcria zilnic dialogurile persoanelor care intrau în contact cu el cu exactitatea unui reportofon. Avea o vorbă care mi-a rămas întipărită în minte, spunea că doar încercând marea cu degetul îţi dai seama ce deget mic ai. Mi-a trebuit un an de zile să mă obşnuiesc cu „exerciţile sale de logică”, limbajul său codificat şi să îi înţeleg obsesia de a vorbi uneori în limba esperanto sau de a juca teatru pentru a crea diversiuni. Uneori spunea că i-a fost implantat un microcip în creier in strainatate şi că cineva îi controleaza permanent miscarile.

Niciodată nu am reuşit să îi văd buletinul de identitate, să ii percep trairile sau sa inteleg de ce la salariul său cu multe zerouri nu îşi cumpără un telefon mobil, de ce umblă cu costume de epocă asortate la cămaşi albe şi cravate vişinii. Sau de ce poartă poartă bancnote din perioada primului razboi mondial în buzunarul de la piept si nu accepta monede ca rest de nici un fel. Acest om a tradus biblia in limba latina, isi tinea televizorul in camera asezat cu fata la perete, nu era pasionat de masini, nu accepta niciodată să fie fotografiat sau sa vorbeasca despre femei.

Pe vremea aceea am aflat pentru prima oară că există un paşaport implantat cu cip. Tot de la acest bărbat am auzit prima poveste