Ficţionar român şi matematician american, Bogdan Suceavă este un explorator de spaţii mentale care evită fixarea într-o formulă. Lăsînd la o parte „istoriile“ scurte din Teama de amurg, Imperiul generalilor tîrzii şi Bunicul s-a întors la franceză, nu există prea multe similitudini între romane precum Sub semnul Orionului, Venea din timpul diez, Miruna. O poveste sau recent apărutul Vincent nemuritorul. Ele sînt totuşi înrudite prin gustul pentru turniruri speculative, prin rigoarea poetico-matematică a fanteziei, prin refuzul realismului social şi al confesiunii directe. Bogdan SUCEAVĂ, Vincent nemuritorul, Editura Curtea Veche, Colecţia „Un Roman“, Bucureşti, 2008, 192 p. Deşi, ca bun matematician, se arată preocupat de „axiomatica“ fantasmelor pe care le explorează, autorul rămîne fundamental scriitor. Ficţiunile sale nu sînt nişte ilustrări, oricît de incitante, ale propriilor teorii ştiinţifice (ca la Constantin Virgil Negoiţă), ci ecuaţii epice ale obsesiilor unei umanităţi în criză (ca la Ioan Petru Culianu). În plus, ele construiesc poveşti captivante, care-şi anexează domenii din afara mainstreamului: scenariile conspiraţionist-ezoterice, basmul folcloric, fantasy-ul, SF-ul. Eretic şi imaginativ cît cuprinde, autorul cuplează tradiţia epopeilor mitologice şi a romanţurilor medievale cu (anti)utopii tehnologice şi cognitive. Cea mai nouă apariţie editorială a sa, Vincent nemuritorul, cochetează cu antiutopia SF sau cyberpunk, rămînînd totuşi altceva. Ce? Bogdan Suceavă nu dezvoltă scenarii fantast-apocaliptice pe tema politică a Puterii, ca Alexandru Ecovoiu, nu e nici prozator de anticipaţie, ca Sebastian A. Corn (care a publicat anul trecut un bun roman cu o intrigă de „anticipaţie preistorică“). Cei care vor citi Vincent… ca pe un roman sci-fi vor fi parţial dezamăgiţi. Parţial dezamăgiţi vor fi şi cei care aşteaptă o poveste cu oameni „de carne şi