Alexandru Dobrescu Decenii la rand, locuitorii Iasilor l-au putut vedea strabatand in fiecare zi, cu pas egal, acelasi drum, de la Golia pana in dealul Copoului. Trecatorii se grabeau sa-l salute, iar el le raspundea ridicandu-si ceremonios palaria. De la Fundatie pana la Universitate, saluturile se inmulteau: "Buna ziua, domnule profesor!", iar palaria profesorului aproape ca nu mai apuca sa-si reia locul pe crestet.

"Cine e?", se interesa cate un boboc. "Cum, nu stii? E profesorul Ciopraga!"

Decenii la rand, profesorul Ciopraga a fost emblema vie a Universitatii iesene. I-au trecut prin mana zeci de promotii de filologi. Unii au facut cariere literare, altii au devenit dascali de limba si literatura romana. Insa nu cred sa fi existat vreun absolvent care sa nu-i fie recunoscator. Pentru ca toti, si cei mai inzestrati, si cei mai putin daruiti, au invatat de la el sa inteleaga si sa iubeasca literatura. Se prea poate ca unii sa-i fi gasit cursurile lipsite de elanurile marilor oratori si, de aceea, incapabile a entuziasma ori a naste adversitati. Insa curgerea masurata a frazelor era intotdeauna expresia gandirii cumpanite, dispuse a sacrifica tentatia spectaculosului pe altarul adevarului. Cine voia sa se apropie de adevarurile nepieritoare, acelea in stare sa puna temeliile oricarei formatii intelectuale, si sa se patrunda de ele, avea in prelegerile profesorului Ciopraga o calauza sigura.

Si au mai invatat ceva de la el fostii studenti: ca nu ajunge simpla lectura pentru a cunoaste literatura, ci e nevoie de studiu atent si indelungat. Cum putini, Constantin Ciopraga si-a consacrat intreaga viata studiului si scrisului, oferind celor din preajma un admirabil exemplu de devotament si disciplina a muncii. Din aceasta munca riguroasa au iesit solidele-i cercetari de critica si istorie literara, monografiile consacrate lui Topirc