Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UCB vrea să reclame la CEDO procesele cu profesorii „pătaţi“

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 februarie 2009 ·

Conducerea Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu intenţionează să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la mai multe procese în care au fost implicate cadre didactice ce au adus prejudicii instituţiei de învăţământ superior. Este vorba de Dan Ilie Morega, fostul decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, şi Mariana Văduva, conferenţiar la aceeaşi facultate. „Pentru că nu mai există nici o cale de atac, universitatea va ataca la CEDO hotărârile în care ştim clar că am fost prejudiciaţi. Pot să dau un exemplu: toate procesele pe care universitatea le-a avut cu Dan Ilie Morega au fost câştigate de acesta“.

Dan Ilie Morega, preşedintele PNL Gorj, a fost eliberat din funcţia de decan şi de cadru universitar pe motiv că nu corespundea profesional. Acesta a contestat în instanţele de judecată deciziile care s-au luat împotriva sa şi a avut câştig de cauză. Mai mult, instanţa a decis ca Dan Ilie Morega să primească despăgubiri în valoare de 120.000 de lei, pentru care a instituit titlu executoriu. Universitatea a contestat punerea în executare a hotărârii privind plata despăgubirilor băneşti, procesul fiind în prezent pe rolul instanţei de judecată.

Conferenţiar acuzat de luare de mită, la catedră

Mariana Văduva, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Economice, este alt cadru didactic problemă pentru UCB. Aceasta a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, în anul 2007, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Anchetatorii au organizat un flagrant, la începutul anului respectiv, în care susţin că Mariana Văduva a fost prinsă în timp ce primea şpagă de la mai muţi studenţi pentru a obţine note de trecere la examenul susţinut cu aceasta.

Potrivit rechizitoriului, studenţii primeau note în funcţie de suma cu care cotizau. Oamenii legii nu au reuşit să pună mâna pe plicurile cu bani destinaţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 8 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 11 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 9 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Jennifer Lopez va concerta la București, pe 27 iulie 2025. Spectacolul s-ar putea desfășura la Arena Națională

Gandul acum 8 ore
Jennifer Lopez va veni în România pentru prima dată în această vară, în cadrul unui turneu mondial. Vezi galeria foto 16 poze Anunțul a fost făcut pe paginile oficiale de socializare ale artistei. Diva pop, care s-a despărțit recent de Ben Affleck,

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 10 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Războiul tarifelor escaladează. Trump crește taxele la importurile din China până la 104%

Capital acum o ora
Statele Unite se pregătesc pentru o nouă etapă a confruntării comerciale cu China. Începând de miercuri, 12:01, tarifele americane la importurile din China vor crește la un nivel record de 104%, potrivit unei confirmări făcute de un oficial de la Ca

Horoscop 9 aprilie 2025. ZODIA care va face o investiție

Cancan acum 9 ore
Horoscopul zilei de miercuri, 9 aprilie. Unii dintre nativi au parte de vești pe bandă rulantă. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Cu cât ai o abordare mai clară a lucrurilor și a situațiilor cu atât vei

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 7 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Vremea

București
acum

mie.

0°/14°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/11°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°