Printre oaspeţii de vază care vor vizita oraşul peste câteva luni este şi Ritchie Blackmore, de la Deep Purple. Casa de Cultură a Municipiului (CCM) Arad a prezentat, astăzi, oferta culturală pentru anul în curs. Ovidiu Balint, directorul instituţiei, a menţionat cu acest prilej principalele evenimente culturale pe care Casa de Cultură le va organiza în 2009.Cum era de aşteptat, Festivalul de Teatru de Cameră şi Underground ARAD FUN rămâne cel mai important eveniment al anului.
„Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, acesta se va desfăşura în perioada11-21 mai, cu participarea unor trupe din ţară şi străinătate”, a spus Ovidiu Balint. Arta teatrală modernă va fi împărtăşită doritorilor în cadrul workshopurilor de mişcare, dramaturgie sau destinate exclusiv actorilor. Festivalul ARAD FUN a devenit, de la an la an, un veritabil târg de teatru, un model la scară mică a festivalului de teatru de la Avignon din Franţa.
Rainbow, la Arad
Primăvara lui 2009 va fi una dedicată festivalurilor. Astfel, în perioada 20 aprilie – 20 mai va avea loc „Maratonul lecturii”, un eveniment în care cititul va fi promovat în cele mai neconvenţionale locuri. Între 8 şi 10 mai, cei mai renumiţi folk-işti din ţară vor concerta la Arad, în cadrul „Folkfest Arad 2009”. După alt „Underground”, de muzică de această dată, organizat în perioada 11-21 mai, urmează cea de-a treia ediţie a „Rock pe Mureş” găzduit, ca de obicei, la Port Arthur.
În acest an, organizatorii susţin că au o confirmare de participare la „Rock pe Mureş“ a trupei rock Rainbow, care face parte din perioada de glorie a rock-ului anilor 80. În componenţa Rainbow va apărea şi celebrul chitarist Ritchie Blackmore, unul dintre monştrii sacri de la Deep Purple. Luna mai se va încheia cu festivalul Grafitti Race.