Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de hoţi au fost trataţi cu clemenţă

Publicat in Adevarul, joi 5 februarie 2009 ·

Nouă hoţi din zece au scăpat de dosar penal, pentru că nu au furat destul de mult. Aproape 90 la sută dintre hoţii prinşi de Poliţie au primit de la procurori doar amenzi. Timişul a fost anul trecut judeţul clasat pe primul loc în topul hoţiei din România. Peste 1.400 de hoţi prinşi la furat în Timiş anul trecut au fost sancţionaţi cu o simplă amendă.

Fiecare dintre ei a fost scos de sub urmărire penală şi a încasat doar o sancţiune cuprinsă între 10 şi 1.000 de lei.

Amenda nu rămâne înscrisă în cazierul hoţului.

Magistraţii susţin că hoţii care au scăpat basma curată au comis furturi mărunte, în valoare de câteva zeci de lei.

„La adoptarea acestor soluţii, procurorii au avut în vedere pericolul concret al faptei şi al făptuitorului, dar şi practica instanţelor de judecată din Timiş”, susţine Ioan Braşoveanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Magistraţii au trimis în judecată 200 de hoţi care au acţionat în judeţ, dintre care 50 au fost arestaţi de judecători.

Probleme mari cu minorii

Peste  900 de persoane acuzate că au comis infracţiuni la regimul rutier au scăpat tot cu amenzi, la fel ca şi 600 de timişeni implicaţi în bătăi şi distrugeri cu prejudicii mici. Dosarul penal a fost înlocuit cu o simplă amendă şi pentru cei aproape 300 de timişeni care au fost cercetaţi pentru evaziune fiscală cu pagube reduse sau înşelăciune.

Aproximativ 350 de minori care au comis infracţiuni au scăpat şi ei cu amenzi, jumătate fiind acuzaţi de furturi. Numărul infracţiunilor în care au fost implicaţi minori au crescut, aceştia fiind acuzaţi de comiterea a zeci de tâlhării, infracţiuni rutiere, violuri, şantaje şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Procurorii au trimis în judecată 45 de minori, care au comis infracţiuni cu violenţă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum o ora
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 42 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 11 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum 33 minute
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Medicii de familie din Capitală au primit de la DSP definiţia de caz pentru paralizia acută flască/poliomielită. Informarea vine în contextul în care România are risc înalt pentru importul de poliovirusuri din cauza ratei scăzute de vaccinare

News.ro acum o ora
Medicii de familie de la nivelul Capitalei au primit în această perioadă de la DSP o informare cu privire la paralizia acută flască, inclusiv definiţia de caz pentru PAF, astfel încât un potenţial caz să poată fi observat/diagnosticat rapid. Definiţ

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Vremea

București
acum

-3°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-6°
joi

-6°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°