Din reacţiile pe care am putut să le înregistrez la Bruxelles, Comisia Europeană e într-un moment de respiro şi aşteaptă să vadă ce vor face noul guvern şi noua majoritate parlamentară pentru a lua o decizie privind clauza de salvgardare. Ne amintim că România a intrat în Uniunea Europeană promiţând că va atinge patru obiective pe justiţie şi anticorupţie. Două din aceste obiective vizau independenţa DNA şi continuarea anchetelor în cazurile de mare corupţie. Oricâte baliverne aţi auzit la televizor, acestea nu sunt mofturi de-ale Monicăi Macovei, ci obligaţii oficiale, asumate de statul român odată cu intrarea în UE. Nici o surpriză, deci, că acum suntem priviţi cu mare neîncredere la Bruxelles. La doar câteva luni de la asumarea acestor obligaţii, statul român nu doar că nu şi-a ţinut promisiunile, dar guvernul liberal susţinut de PSD pur şi simplu a început o campanie de distrugere a tot ce se construise până atunci cu sprijin UE. Imberbul roboţel Tudor Chiuariu nici măcar nu a avut bunul-simţ să mimeze raţiunea, ci a început cu demiterile la DNA imediat ce a fost numit în funcţie, fără motivaţii. Cel mai grav a fost că parlamentul s-a apucat să funcţioneze ca un tribunal de primă instanţă în cazurile demnitarilor anchetaţi. Nici o mirare deci că aceia de la Comisia Europeană s-au simţit traşi pe sfoară: chiar au fost traşi pe sfoară. Mai rău chiar, presa europeană şi unele guverne reticente faţă de extindere reproşează Comisiei că a recomandat acceptarea României şi Bulgariei în UE. Ţinând cont de toate acestea, Comisia are trei opţiuni: fie va recomanda activarea clauzei de salvagardare, fie va recomanda renunţarea la monitorizare, fie va recomanda prelungirea monitorizării, dar schimbând eventualele sancţiuni aplicate României. Să luăm pe rând cele trei variante. Aplicarea clauzei ar însemna o lovitură pentru prestigiul României, dar puţine efecte în practică.