Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrătorii din domeniul energetic, nemulţumiţi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 6 februarie 2009 ·

Angajaţii din domeniul energiei, petrolului şi gazelor sunt nemulţumiţi de modul în care decurg negocierile pentru realizarea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de ramură. Liderul Sindicatului Olt Electrica, Mugurel Naie, a spus că patronatul nu vrea să păstreze actualele prevederi ale CCM, intenţionând să elimine unele drepturi ale lucrătorilor din domeniu, dar şi unele prevederi cu privire la desfăşurarea activităţilor sindicale. „CCM la nivel de ramură expiră pe 12 februarie. Noi am început negocierile cu patronatul încă din luna decembrie a anului trecut, însă nu am ajuns la o înţelegere până acum. Nu cerem decât prelungirea contractului actual pe încă un an“, a spus liderul de la Olt Electrica. Pe de altă parte însă, reprezentanţii patronatelor vor să scoată din CCM actual coeficienţii de ierarhizare din sistemul de salarizare. Prin aceste modificări se urmăreşte o creştere salarială individuală, nu unitară, aşa cum prevede actualul contract. De asemenea, prevederile legate de unele facilităţi acordate sindicatelor ar trebui scoase din contractul lucrătorilor din domeniul energiei, petrolului şi gazelor, spun patronatele. Aceste facilităţi se referă în primul rând la sediul sindicatului şi la orele din programul obişnuit de lucru alocate liderilor pentru activităţile sindicale. Sindicaliştii spun însă să nu sunt de acord cu varianta patronatelor, considerând că se urmăreşte obstrucţionarea activităţii sindicatelor. „În cazul în care nu vom cădea la un acord până pe 12 februarie, vom deschide un conflict de interese cu patronatul. Suntem dispuşi să recurgem chiar şi la mişcări de protest, dacă nu vom beneficia de prelugirea CCM actual pe încă un an“, a mai spus Mugurel Naie. Potrivit actualului CCM la nivel de ramură, salariul minim brut al unui lucrător din energie, petrol sau gaze este de 625 de lei. Suma este considerată destul de mică de sindic

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 14 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 35 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°