Trăim într-o epocă excentrică, exotică şi egoistă. Oamenii mor pe stradă chiar când noi trecem, triumfător-indiferenţi, pe lângă ei. Degradarea a ajuns atât de puternică, încât spitalele au devenit un fel de abatoare umane: intri relativ sănătos şi ieşi mort de-a binelea. Nu ne mai surprinde nimic şi nu ne mai impresionează nimic. Explicaţia nu e prea complicată: suntem atât de expuşi la informaţii catastrofale, încât compasiunea a fost extirpată precum un organ inutil. Parabola izgonirii din Rai defineşte din ce în ce mai agresiv lumea înconjurătoare: există un tip de cunoaştere care te dezumanizează, coborându-te din statutul de fiinţă pură în cel de victimă. Expuşi, de dimineaţa până noaptea târziu, la agresiunile propagate de televiziuni şi prin presă, n-avem de ce să ne mirăm în faţa devastatoarei degradări morale a vremurilor noastre.

Soluţia ar fi la îndemână: să renunţăm, pur şi simplu, să ne mai uităm la televizor şi să mai citim presa de scandal (adică 99 la sută din publicaţiile tipărite în acest moment în România). Confruntaţi cu o astfel de posibilitate, cred că marea majoritate a românilor ar înnebuni pe loc. Ce altceva ştiu ei să facă, decât să zacă pe canapea şi să butoneze nevrotic telecomanda televizorului? Cum să renunţe, în cuşca de beton unde-şi duc existenţa larvară, la singura pâlpâire de viaţă din jurul lor - cutia cu imagini a televizorului? Singura care le dă sentimentul că există un paradis terestru (că altfel nu s-ar fi inventat telenovelele mexicane!), dar şi că, prin comparaţie cu "ştirile de la ora cinci", duc o viaţă minunată: în ultima săptămână, n-au fost nici tâlhăriţi, nici violaţi şi nici omorâţi.

Oricât m-aş strădui, nu pot diminua rolul presei şi al televiziunilor în această cursă apocaliptică spre autodistrugere. În momentul când informaţia a devenit o marfă, când patroni veroşi au început să câşt