Sub semnul globalizării, al influenţei limbii engleze şi al resurselor electronice, patriarhalele table riscă să devină, prin simplă substituire de nume, modernul backgammon. Jocul de table este, totuşi, prea popular, prin părţile noastre balcanice, pentru a nu-şi păstra numele tradiţional, chiar cînd trece de la materialitatea lemnului şi de la zăngănitul zarurilor la ecranul de calculator, sau cînd practicarea sa se mută de la balcoanele de bloc şi parcurile publice la cluburi şi concursuri. Numele nu s-a pierdut nici în valul francofon, un secol în urmă, nefiind pînă la urmă înlocuit de denumirea franceză tric-trac. Multe pagini de internet atestă echivalenţa termenilor table şi backgammon, ba chiar pun pe primul loc cuvîntul vechi. E drept, se schiţează şi o specializare, termenul englez folosindu-se pentru alte variante ale jocului decît cele tradiţionale, mai ales pentru cele folosite în competiţii internaţionale.

Jocul e vechi (originea sa orientală e explicată în enciclopedii, ca şi răspîndirea sa în Occident), dar pentru spaţiul românesc trebuie să-i presupunem pătrunderea prin filieră turcească şi grecească. Termenul table (care a avut şi variantele vechi tavle, tavlii, tablii etc.) provine din turcescul tavla şi grecescul távli (la care s-au adăugat ulterior şi alte forme moderne provenite din latinescul tabula). Atestările cele mai vechi ale formei tavlie (înregistrate în Dicţionarul limbii române, DLR, tomul XI, Litera T) provin din secolul al XVII-lea, cînd cuvîntul era folosit în construcţia a juca în tavlii sau în tablii: "După prînz, unii juca în tavlii" (Herodot, traducere în manuscris din 1645). Se pare că termenul denumea deja mai multe variante ale aceluiaşi joc, sau chiar mai multe jocuri înrudite, care presupun o tablă de joc şi zaruri.

În Îndreptarea legii, codul de legi muntenesc din vremea lui Matei Basarab