Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averile sefilor din prefectura

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 6 februarie 2009 ·

Victorel Lupu• La aproximativ doua saptamani de la instalare, noua conducere a Prefecturii Iasi a si inceput sa-si faca publice declaratiile de avere • Cel mai instarit din prefectura ramane in continuare subprefectul Vasile Etcu

La aproximativ doua saptamani de la instalare, noua conducere a Prefecturii Iasi a si inceput sa-si faca publice declaratiile de avere.

Cu toate acestea, nu toata conducerea a pus osul la treaba, unii preferand sa mai astepte. Printre cei care deja completeaza formularele se afla si prefectul Victorel Lupu. Acesta detine o casa pe strada prof. Emil Honorius, imobilul avand o suprafata de 285 metri patrati, cu valoare impozabila de aproximativ 483.000 lei. Alaturi de casa, Lupu mai detine la aceeasi adresa si un teren de peste 3.000 metri patrati, dar si un teren agricol in comuna Miroslava de peste 5.000 metri patrati, achizitionat in 2005. Prefectul mai are, tot la Miroslava, un alt teren de 5.000 metri patrati, dar achizitionat in 2007, un teren agricol de 1,65 ha, precum si unul intravilan, ambele la Mogosesti-Iasi. Tot in aceasta localitate, Victorel Lupu mai detine si o casa de 114 metri patrati. Pe de alta parte, la capitolul masini, prefectul a trecut in declaratia de avere doua autoturisme marca Ford, dar si o Dacia Solenza, pe care intre timp a vandut-o. In privinta conturilor bancare, documentele arata ca prefectul detine aproximativ 550.000 lei, depozitati la diferite banci. Acesta se mai poate lauda si cu actiuni la cateva societati, printre care SC Petrom, SC Nectarul, SC Siretul, BRD, Vinia si SIF Moldova, in valoare de aproximativ 78.000 lei. "Averea mea nu s-a schimbat cu mult fata de anul trecut. Nu mai am acea masina Dacia Solenza pe care am declarat-o, iar contul meu din banca a crescut de la 420.000 lei la 550.000 lei. In rest totul este la fel, fara nici o modificare", a spus prefectul. Rome

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°