Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea

Publicat in Romania Literara, vineri 6 februarie 2009 ·

Cardiograme

Nr. 68 al revistei LETTRE INTERNATIONALE conţine atîtea texte remarcabile, încît Cronicarul ar trebui să devină un soi de Argus plin de "ochi magici" pentru a le semnala şi comenta pe toate. Număr de cinci stele, din categoria "de citit neapărat", ediţia română iarna 2008-2009 are în sumar contribuţii româneşti şi străine de egal interes. Comentarii şi analize economice, politice, sociologice la zi, mărturii, relatări de la evenimente culturale, ficţiune - acoperind o arie geografică vastă, toate sînt alese de B. Elvin, Irina Horea şi Alexandru Şahighian cu o miză majoră: înţelegerea nuanţată a lumii în care ne-am dus şi ne ducem viaţa, din variate unghiuri de vedere. Curiozitatea Cronicarului s-a îndreptat mai întîi spre fragmentele de jurnal şi memorialistică ale lui Matei Călinescu, Ion Vianu şi Livius Ciocîrlie, sporindu-şi pofta de a citi în întregime volumele din care sînt extrase şi convingerea că aceşti admirabili scriitori sînt pomi lăudaţi la care merită să te duci cu sacul. în aceeaşi categorie intră şi portretul Prietenul meu Ivasiuc, al povestitorului Nicolae Manolescu, căruia criticul şi istoricul literar îi lasă uneori locul (dacă am fi înregistrat întîmplările cu scriitori povestite de el de-a lungul anilor în redacţie, ar fi ieşit un best-seller fabulos). l Cele mai impresionante pagini din acest număr în care nimic nu poate fi "sărit" la lectură aparţin unui nume mai puţin cunoscut la noi, scriitoarea şi jurnalista bielorusă Svetlana Alexeievich (dintr-o notiţă sumară aflăm că trăieşte la Paris, că a fost distinsă cu premiul PEN pentru "curaj şi demnitate de scriitor" în 1996 şi cu premiile Herder şi "Martor al lumii" în 1999). Dintr-o nouă carte a ei, sub titlul Securea şi Călăul, "Lettre" publică mărturiile a două persoane, mamă şi fiu, istorie orală, luată de la sursă, fiindcă nici un "ficţionar", oricît de bun nu po

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 49 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°