Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criză la second-hand

Publicat in Adevarul, vineri 6 februarie 2009 ·

Mulţi suceveni nu îşi mai permit să cheltuie mulţi bani nici pe îmbrăcămintea şi încălţămintea uzată, adusă din import. Criza economică se resimte şi în buzunarele patronilor de magazine second-hand din Suceava. Aceştia spun că vânzările la produsele uzate au scăzut cu mai bine de jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul de clienţi a început să se reducă din luna decembrie. „Într-o zi de luni din iulie 2008 vindeam de aproximativ 1.700 lei, iar în ultima perioadă încasăm 700-800 lei în zilele de început de săptămână”, ne-a declarat Andreea Geclan, vânzătoare la un magazin second-hand din Suceava. În ciuda preţurilor mici, clienţii sunt tot mai puţini. „Suntem cu un picior în groapă. Vânzările au scăzut cu peste 40% din luna decembrie. Oamenii nu mai au bani nici pentru asta, deşi preţurile sunt foarte mici”, ne-a spus şi Mirela Antoniac, vânzătoare la un magazin cu haine SH. Aceasta crede că afacerea nu va rezista foarte mult în condiţiile în care numărul clienţilor este în scădere. „S-ar putea să închidem magazinul vara asta, dacă nu vor creşte vânzările”, a precizat Mirela Antoniac. Pentru a scăpa de marfa de pe stoc, unii patroni fac reduceri de până la 50% în anumite zile din săptămână. Cu toate acestea, sucevenii nu se înghesuie ca altă dată să îşi cumpere haine şi încălţăminte la mâna a doua. Principala cauză este scăderea veniturilor. „Sunt pensionară şi cumpăr haine doar dacă găsesc ceva foarte ieftin, dar să fie şi de calitate”, ne-a spus Acnesia Oanea, de 60 de ani. Sunt şi suceveni care nu îşi iau haine second-hand de teamă să nu contacteze vreo boală de piele. „Cumpăr cam o dată pe lună, când îmi lipseşte ceva. Dar mi se pare o nebunie să iau de la second-hand, pentru că pot avea bacterii care cauzează boli”, ne-a spus Sergiu, elev sucevean. „Am luat multe haine şi nu am păţit nimic. Acum nu prea mai merg aşa de des, că nu ne mai a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 28 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 53 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 6 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°